Capacitatea de a redacta o scrisoare de intenție eficientă îți va aduce beneficii pe tot parcursul carierei. Asta, deoarece structura textului scrisorilor de intenție rămâne similară indiferent de domeniu și de posturile de asistent medical. Iată ingredientele sale esențiale:
Stimate domnule Andrițescu,
După cei patru ani petrecuți ca asistent medical la Spitalul CTI, intenționez să fac următorul pas profesional odată cu mutarea în București.
Mi-am început cariera de asistent medical generalist la Clinica Nona și am învățat practicile esențiale de îngrijire a pacienților de la cei mai buni profesioniști din domeniu. M-am bucurat să lucrez într-un mediu cu norme stricte și am învățat rapid să obțin cele mai bune rezultate prin integrarea tehnologiei în munca de zi cu zi. Prin cursurile de specializare în domeniul oncologiei-hematologiei, mi-am perfecționat cunoștințele deja dobândite în practică.
În decursul carierei, m-am familiarizat cu întreaga gamă de practică medicală geriatrică, cu accent pe îngrijirea pacientului oncologic. Datorită preciziei cu care am abordat aspectele administrative și medicale ale rolului meu, am fost invitat să particip la programul de formare al spitalului și să-i îndrum pe debutanți.
Am experiență cu întreaga paletă de îngrijiri acordate pacienților: explicarea planului de tratament și medicație, schimbarea pansamentelor, efectuarea electrocardiogramelor, dar și pregătirea și administrarea medicamentelor. Am colaborat cu o echipă de oncologi renumită, așa că am învățat multe lecții care nu se găsesc în manualele de medicină. Particip constant la conferințele din domeniu și mențin contactul cu o rețea amplă de alți asistenți medicali de la care pot învăța.
Compasiunea stă la baza profesiei mele, însă la fel de importantă este și înțelegerea portretului pacientului. Poți interacționa mai simplu cu bolnavii și cu familiile lor dacă ai abordat toate aspectele medicale. Am coordonat un proiect destinat creșterii interacțiunii cu portalul pentru pacienți, care a determinat o creștere cu 37% a satisfacției în sondajele adresate pacienților internați.
Mi-ar face plăcere să vă pot spune mai multe la un interviu și să stabilim cum pot contribui cu experiența mea la activitățile dumneavoastră.
Cu stimă,
Robert Tudose
Antetul trebuie să fie cât mai compact posibil. Nu trebuie să treci aici toată adresa poștală - ea poate fi indicată în etapa de ofertă. În plus, nu este necesară nici adresa completă a angajatorului. Această cerință apare doar în funcțiile extrem de formale. Dacă dorești, o poți totuși include, deoarece adresa spitalului este deja cunoscută publicului.
Al doilea scop al antetului este cel de a adăuga elemente de format plăcute ochiului, care fac documentul mai ușor de citit. Datorită lui, vei separa informațiile personale de cuprinsul scrisorii și vei atrage atenția responsabilului de angajări când începe să citească din partea de sus a paginii.
Scopul acestei secțiuni: menținerea numelui și informațiilor de contact necesare în prim-plan și aplicarea unor tactici vizuale prin care trezești interesul.
Formula de salut din scrisoarea de intenție pentru asistenți medicali are rolul de a crea o legătură personală cu destinatarul înainte de cuprins. Deși salutul conține doar câteva cuvinte, este important să adopți un ton profesionist și un grad suficient de formalitate adaptat cititorului.
O soluție standard, cu care mergi la sigur în cele mai diverse situații, este „Stimate/stimată” cu o formulă de salut adecvată și un nume de familie. Ai grijă să adresezi scrisoarea de intenție persoanei corecte. Ideal ar fi să citești fișa postului sau să afli numele managerului de Resurse Umane.
Scopul acestei secțiuni: comunicarea personală cu cititorul scrisorii pentru a crea o legătură și a stabili tonul potrivit.
Introducerea este una dintre piesele de bază ale unei scrisori de intenție atractive. Va trebui să condimentezi această secțiune cu energie și interes, în așa fel încât responsabilul de angajări să vrea să citească mesajul chiar dacă îl mai așteaptă o stivă de alte scrisori alături.
Aici, cea mai bună soluție ar fi să vii cu o relatare interesantă, cu o perspectivă îndrăzneață sau o altă prezentare personală fascinantă. Nu uita să menții un ton profesionist, adaptat la domeniul medical.
Scopul acestei secțiuni: captarea atenției cititorului într-un mod care să facă trecerea spre cuprinsul scrisorii.
Stimate domnule Andrițescu,
După cei patru ani petrecuți ca asistent medical la Spitalul CTI, intenționez să fac următorul pas profesional odată cu mutarea în București.
Acum, ești gata să treci la marile atuuri prin care te recomanzi drept candidatul perfect pentru jobul de asistent medical. Deoarece cuprinsul este partea principală a scrisorii de intenție, îți poți simplifica misiunea dacă o împarți în două secțiuni.
În prima, poți folosi metoda STAR pentru a-ți explica realizările și reperele din trecut. Întâi, descrie pe scurt o Situație și Tema sau sarcina pe care o aveai, apoi continuă cu Acțiunea întreprinsă și Rezultatul pozitiv obținut. Pentru eficiență maximă, relatările trebuie să fie scurte și pertinente, fără a se abate de la necesitățile potențialului angajator.
În a doua parte a cuprinsului scrisorii de intenție, trebuie să folosești verbe de acțiune precise pentru a-ți descrie abilitățile tehnice și non-tehnice, dar și pentru a arăta de ce ai fi un asistent medical competent.
Scopul acestei secțiuni: descrie-ți realizările anterioare într-un mod concret și relevant și prezintă contribuțiile pe care le-ai putea aduce la un loc de muncă potențial.
Mi-am început cariera de asistent medical generalist la Clinica Nona și am învățat practicile esențiale de îngrijire a pacienților de la cei mai buni profesioniști din domeniu. M-am bucurat să lucrez într-un mediu cu norme stricte și am învățat rapid să obțin cele mai bune rezultate prin integrarea tehnologiei în munca de zi cu zi. Prin cursurile de specializare în domeniul oncologiei-hematologiei, mi-am perfecționat cunoștințele deja dobândite în practică.
În decursul carierei, m-am familiarizat cu întreaga gamă de practică medicală geriatrică, cu accent pe îngrijirea pacientului oncologic. Datorită preciziei cu care am abordat aspectele administrative și medicale ale rolului meu, am fost invitat să particip la programul de formare al spitalului și să-i îndrum pe debutanți.
Am experiență cu întreaga paletă de îngrijiri acordate pacienților: explicarea planului de tratament și medicație, schimbarea pansamentelor, efectuarea electrocardiogramelor, dar și pregătirea și administrarea medicamentelor. Am colaborat cu o echipă de oncologi renumită, așa că am învățat multe lecții care nu se găsesc în manualele de medicină. Particip constant la conferințele din domeniu și mențin contactul cu o rețea amplă de alți asistenți medicali de la care pot învăța.
Compasiunea stă la baza profesiei mele, însă la fel de importantă este și înțelegerea portretului pacientului. Poți interacționa mai simplu cu bolnavii și cu familiile lor dacă ai abordat toate aspectele medicale. Am coordonat un proiect destinat creșterii interacțiunii cu portalul pentru pacienți, care a determinat o creștere cu 37% a satisfacției în sondajele adresate pacienților internați.
Ai terminat de expus principalele argumente pentru care ești candidatul ideal. Acum, trebuie să formulezi o încheiere respectuoasă, dar și entuziastă. Pentru a-ți crește la maximum șansele de a obține un interviu, folosește un îndemn la acțiune. În această frază, îți exprimi interesul față de oportunitatea existentă și îl rogi pe responsabilul de angajări să ia legătura cu tine. Dacă ai suficient spațiu, ai putea să-ți treci și numărul de telefon și adresa de e-mail.
Apoi, încheie cu o formulă politicoasă, cum ar fi „Cu stimă”, „sau „Cu respect”.
Scopul acestei secțiuni: vei încheia scrisoarea pe un ton pozitiv și îl vei încuraja pe responsabilul de angajări să te contacteze printr-un îndemn la acțiune.
Mi-ar face plăcere să vă pot spune mai multe la un interviu și să stabilim cum pot contribui cu experiența mea la activitățile dumneavoastră.
Cu stimă,
Robert Tudose