După câțiva ani de pandemie, putem spune că igiena și curățenia au devenit tot mai importante. În plus, deși multe industrii au avut de suferit din cauza acestei perioade, serviciile de curățenie comercială au înregistrat o creștere a solicitărilor, mai ales dacă oferă și dezinfecție/igienizare.
Deoarece în domeniu nu se cer specializări sau diplome, uneori există și mulți concurenți pe un singur post. Cum ai putea să arăți că ești mai capabil/ă decât ei?
Soluția este scrisoarea de intenție pentru personalul de curățenie. Cu ea, arăți că ai calități impresionante, un istoric fără pată și o experiență profesională în perfectă ordine.
Stimată doamnă Stoian,
Ca agent de curățenie specializat în spațiile corporative, știu cât de important este să primești cât mai multe aprecieri și cât mai puține reclamații. Anul trecut, am avut o singură reclamație la peste 200 de lucrări. Cauza a fost o greșeală de facturare de la contabilitate. În rest, satisfacția clienților s-a situat la 100% în chestionare.
Experiența mea variază de la birourile mici cu trei încăperi și până la clădirile de multinaționale. Deși versatilitatea mea mă ajută să duc la capăt serviciile independent, am lucrat majoritar în echipă. Colegii mei mă consideră meticuloasă, eficientă și onestă.
Am ținut locul managerului zonal în mai multe situații și am coordonat peste 50 de activități alături de clienți, așa că înțeleg aspectele comerciale din ambele perspective. Trebuie să poți oferi servicii impecabile în cât mai puțin timp, cu o utilizare cât mai eficientă a echipamentelor și consumabilelor. Clienții mei au fost încântați să plătească cu 20% mai mult decât tariful standard, iar noi am dus totul la bun sfârșit cu 30% mai rapid decât media.
Abilitățile mele organizatorice m-au ajutat să mă ocup de aprovizionarea cu materiale și echipamente pentru angajatorul anterior, așa că înțeleg cum să planific inventarul și să mă încadrez în buget. Nu am pierdut nici măcar o oră în anul trecut din cauza lipsei unor echipamente.
Aș aprecia oportunitatea unui interviu, în care am putea discuta despre activitatea mea. Niciun proiect nu este prea mare sau prea dificil și sunt sigură că putem găsi o soluție pentru orice.
Cu stimă,
Alexandrina Farcaș
O scrisoare de intenție pentru personalul de curățenie este bine structurată și atent formatată. Așa arăți că pui ordinea pe primul loc, atât în ceea ce spui, cât și în ceea ce faci.
Dacă ai o scrisoare de intenție bine scrisă, în care ți-ai expus corect realizările și calitățile, deja ai înclinat balanța în favoarea ta. Imaginează-ți că un recrutor vrea să aleagă între doi candidați pe care să-i cheme la interviu. Au experiență asemănătoare, dar unul dintre ei a scris o scrisoare de intenție în care arată cât ține la etica profesională și că înțelege cât de important este postul respectiv, iar celălalt a copiat direct informațiile din CV. Cine crezi că are mai multe șanse să ajungă la interviu?
Ai nevoie de mai multă inspirație? Poți încerca exemplele de scrisori de intenție de pe site-ul nostru și câteva modele de scrisoare de intenție similare:
Secțiunile și structura scrisorii de intenție le pot pune probleme și celor mai versați scriitori, așa că noi ți-am pregătit un ghid general care te poate ajuta.
În acest punct, probabil că deja ai câteva idei despre cum să începi și ai formulat deja antetul. E momentul să captivezi atenția cititorului cu introducerea.
Când începi scrisoarea de intenție pentru personalul de curățenie, trebuie să poți sublinia o realizare importantă. Dacă nu, vei vorbi despre calitățile care te recomandă. Aici trebuie să impresionezi o persoană ocupată, care mai are de citit o mulțime de alte documente: recrutorul.
Stimată doamnă Andreescu,
În cei 7 ani de activitate ca operator de curățenie, colegii mi-au mai reproșat că sunt prea atentă la detalii. Totuși, când te ocupi de o clădire de birouri cu 20 de etaje în care se află cele mai importante nume din industria IT și cea medicală, nici cele mai mici scăpări nu sunt permise. Punctajul de 98% din chestionarul anual de satisfacție a clienților este cea mai clară dovadă în acest sens.
Bună, sunt Andreea T. și m-ar interesa jobul de operator servicii curățenie la compania dvs. Posed o experiență bogată ca operator curățenie și doresc să contribui cu atenția mea la detalii în acest domeniu.
Probabil ai observat deja că nu e de ajuns să vorbești de realizări. Trebuie să impresionezi și să convingi, iar cifrele și datele concrete sunt soluția cea mai la îndemână.
Corpul scrisorii de intenție se va întinde pe două-trei paragrafe clar structurate:
Începe cu o prezentare bine adusă din condei și vorbește despre abilitățile și experiența care te recomandă. Aici așterni pe hârtie primele rânduri din povestea ta profesională.
Ai nevoie de niște idei pentru început? Vezi mai jos:
Stimată doamnă Stoian,
Ca agent de curățenie specializat în spațiile corporative, știu cât de important este să primești cât mai multe aprecieri și cât mai puține reclamații. Anul trecut, am avut o singură reclamație la peste 200 de lucrări. Cauza a fost o greșeală de facturare de la contabilitate. În rest, satisfacția clienților s-a situat la 100% în chestionare.
De-a lungul carierei lor, operatorii de curățenie fac cunoștință cu diverși angajatori și medii de lucru. De exemplu, dacă vei lucra pe cont propriu în clădiri de birouri după program, trebuie să arăți că poți lucra fără să te îndrume cineva mereu. Dacă vei lucra însă constant într-o echipă trebuie să te poți adapta la diferitele personalități din grup.
Cel mai important este însă să fii compatibil cu misiunea firmei de curățenie. Îți vom demonstra cu un exemplu de la Dust busters. Dacă îți arunci privirea peste rubricile „Cine suntem”, „Ce facem” și mai ales pe „Ce ne propunem”, deja ai înțeles că vorbim de o firmă care oferă următoarele avantaje:
Acestea sunt reperele după care îți vei ghida și tu propozițiile din scrisoarea de intenție. Hai să vedem cum ai putea să le adaptezi la situația ta.
Experiența mea variază de la birourile mici cu trei încăperi și până la clădirile de multinaționale. Deși versatilitatea mea mă ajută să duc la capăt serviciile independent, am lucrat majoritar în echipă. Colegii mei mă consideră meticuloasă, eficientă și onestă.
Am ținut locul managerului zonal în mai multe situații și am coordonat peste 50 de activități alături de clienți, așa că înțeleg aspectele comerciale din ambele perspective. Trebuie să poți oferi servicii impecabile în cât mai puțin timp, cu o utilizare cât mai eficientă a echipamentelor și consumabilelor. Clienții mei au fost încântați să plătească cu 20% mai mult decât tariful standard, iar noi am dus totul la bun sfârșit cu 30% mai rapid decât media.
Abilitățile mele organizatorice m-au ajutat să mă ocup de aprovizionarea cu materiale și echipamente pentru angajatorul anterior, așa că înțeleg cum să planific inventarul și să mă încadrez în buget. Nu am pierdut nici măcar o oră în anul trecut din cauza lipsei unor echipamente.
Ultimul paragraf este ca o scurtă recapitulare, însă este și un îndemn la acțiune mascat. Îi mulțumești recrutorului că îți citește scrisoarea de intenție, dar îi arăți și că ai vrea să te cheme la un interviu.
La final vei avea nevoie de o formulă de încheiere – aici, n-ai cum să dai greș cu obișnuitul „Cu stimă”/„Cu respect”, urmat de numele în clar. Nu trebuie să te mai semnezi dacă trimiți scrisoarea de intenție tipărită.
Aș aprecia oportunitatea unui interviu, în care am putea discuta despre activitatea mea. Niciun proiect nu este prea mare sau prea dificil și sunt sigură că putem găsi o soluție pentru orice.
Cu stimă,
Alexandrina Farcaș
Dacă citești această rubrică, înseamnă că nu ai mai lucrat în domeniu sau poate că nu ai mai lucrat deloc. Nicio grijă! Există abilități pe care se transferă din experiența ta anterioară, fie din educație, fie din alte activități.
Iată pe ce abilități să te concentrezi dacă nu ai experiență:
Gândește-te la cum vei ilustra aceste calități prin realizări din viața ta de până acum. Recrutorii caută angajați care, deși sunt la început de drum, vor să învețe, vin la timp la serviciu și au o atitudine bună.
Îți recomandăm și ghidul nostru general privind scrisorile de intenție, de unde afli cum să scrii fiecare secțiune în parte și ce informații să adaugi.