Fie că ești începător, fie că ai deja mulți ani de experiență, un CV de electrician reușit poate fi cheia către un loc de muncă mai bun. Însă nu va fi de ajuns doar să-ți înșirui calificările, diplomele și responsabilitățile, ci va trebui și să captezi atenția recrutorului și să îl convingi. Cum procedezi?
Cvapp.ro îți vine în ajutor. Aici te pui la curent cu exemple de CV-uri pentru zeci de profesii și ai o soluție de creare a CV-urilor care te branșează la viitorul tău profesional.
La fel cum orice instalație electrică urmează o schemă de principiu și fiecare componentă lucrează în tandem cu alta, la fel și CV-ul tău de electrician urmează o structură cu secțiuni specifice:
Totuși, și structura de mai sus este una generică. Există câteva trucuri care dau rezultate bune și după care poți să te ghidezi când scrii. Vom intra în detaliu mai jos, însă acum le poți vedea pe scurt:
Deși sunt mai rare la angajatorii de talie mică, companiile mari folosesc sisteme ATS. Ele au mai multe roluri în managementul resurselor umane, însă pot fi folosite și la trierea CV-urilor trimise de candidații la un loc de muncă. Un astfel de sistem le va analiza și va stabili dacă reflectă cerințele anunțului, pe baza cuvintelor-cheie aflate în acesta din urmă.
Iată cuvintele-cheie dintr-un anunț postat pe internet:
Majoritatea CV-urilor urmează un format invers cronologic invers, iar cel de electrician nu face nici el excepție. Practic îți spui povestea carierei în ordine inversă.
Fiecare secțiune este separată și are un rol specific. Profilul (numit și „Despre mine”) anunță istoricul profesional, în care realizările detaliază trăsăturile punctuale din secțiunea de abilități.
În rest, va trebui să optezi pentru un ton direct și exact, cu care să arăți că ești candidatul potrivit.
Datele tale de contact sunt, evident, esențiale. Dacă CV-ul de electrician se rătăcește printre alte zeci ca el, angajatorul nu va ști de unde să te ia.
Le vei trece într-un antet separat, cu un format elegant și profesionist:
Renunță la alte date inutile, precum cele strict personale (data nașterii, starea civilă etc.).
Aceasta este numită și secțiunea „Despre mine”, iar aici vei găsi o prezentare generală a vieții și atributelor tale profesionale. E locul în care vei injecta o doză de personalitate în CV. Toate celelalte secțiuni trebuie să fie scurte și să se axeze pe realizările tale. Trebuie să le explici angajatorilor ce ai realizat deja ca electrician, însă le poți descrie în cuvinte care-ți conturează personalitatea profesională. Aici, nu e nevoie de modestie. Fii mândru de talentele tale!
Pentru mai mult impact, folosește fraze scurte, fără subiect (fiindcă subiectul ești, evident, tu). Poți începe cu adjective („Specializat în montarea...”) sau substantive („Experiență de cinci ani...”).
Dacă vrei câteva idei din alte profesii, încearcă să vezi cum arată un CV de tâmplar sau unul de inginer mecanic.
Mai jos vei găsi exemple adaptabile de profiluri profesionale pentru CV-urile de electrician cu grade diferite de experiență.
Electrician dedicat și orientat spre detalii, cu peste 2 ani de experiență practică în sisteme electrice rezidențiale și comerciale. Specializat în depanarea, instalarea și mentenanța sistemelor electrice, cu un angajament solid față de siguranță și eficiență.
Electrician experimentat cu un istoric de peste 4 ani în domeniul instalării, mentenanței și reparării sistemelor electrice. Abilități confirmate de soluționare a problemelor, atenție la detalii și angajament față de normele de siguranță. Printre reușitele profesionale se numără coordonarea unei echipe care a finalizat un proiect de recablare înaintea termenului și a redus consumul în clădire cu 20%.
Electrician experimentat și competent, cu peste 20 ani de experiență în instalarea și mentenanța sistemelor electrice din gospodării, companii și fabrici. Nivel avansat de cunoștințe în domeniul normelor ANRE și capacități de analiză sistematică a clădirilor pentru a executa instalații electrice perfect compatibile. Palmares de coordonare a proiectelor de modernizare electrică la clădiri istorice, cu o reducere a consumului de 40%. Contribui cu o etică profesională solidă și dorința de a ajuta clienții să beneficieze de procese cât mai simple și rapide în construcții.
În CV-ul de electrician, experiența este prezentată invers cronologic, fără a depăși totuși o perioadă de 10-15 ani. Te vei axa în special pe locurile de muncă din domeniu și vei trece alte posturi într-o secțiune separată. Descrie-ți fiecare job în rubrici, cu numele angajatorului și perioada angajării în titlu, și liste cu buline sub fiecare. Folosește același stil concis ca în profil.
Un alt aspect de care să ții cont este că responsabilitățile atrag mai puțin atenția decât realizările. Iată diferența mai jos:
Responsabilități:
Realizări:
Dacă vrei să ai o direcție și mai clară când concepi secțiunea, mai aruncă un ochi la anunțul de angajare și ghidează-te după cerințele angajatorului când îți prezinți experiența.
Electrician la EnergoTrip, Brașov
Octombrie 2017 — Octombrie 2023
Electrician la BuildConstruct, Brașov
Septembrie 2002 — Septembrie 2017
Dacă te vezi pus în situația de a candida pe un post fără experiență, demonstrează în primul rând că ai abilități transferabile. De exemplu, dacă ai fost operator de producție, poți insista pe capacitățile tale de coordonare, atenția cu care folosești echipamentele și cunoștințele deja dobândite despre mentenanța lor.
Apoi, insistă pe entuziasmul tău pentru domeniu și pasiunea ta. Vorbește eventual despre proiecte la care ai lucrat în liceu sau în alte etape ale vieții.
Adesea trecută cu vederea, secțiunea de abilități are o importanță aparte. În primul rând, aici poți arăta direct că ai acele calități trecute de angajator în anunț. În al doilea rând, ea este și acea schiță pe care montezi componentele CV-ului și îi dai substanță. Practic, fiecare abilitate trebuie dovedită de o parte din CV, fie în istoric, fie în profil.
În domeniul tău, vor conta abilitățile „hard” (cele tehnice și, tot mai des, cele digitale). Totuși, vei avea nevoie și de abilități soft ( non-tehnice), care arată că poți lucra în echipă și că ai o atitudine corectă.
Iată o listă de abilități tipice care se cer în domeniu:
Încorporează-le în CV și vino cu exemple care să le confirme.
Raportează-te la anunțul de angajare pentru a vedea cum adaptezi secțiunea de abilități la nevoile angajatorului.
Secțiunea de educație este simplă. Trece aici cursurile urmate și calificările tale în ordine invers cronologică. Trece și atestatul ANRE și arată ce grad ai. Pune accentul pe dezvoltare profesională și arată că ești mereu interesat de noi oportunități și că te perfecționezi continuu.
Diplomă de absolvent, Colegiul Tehnic „Remus Răduleț”, Brașov
Septembrie 1998 — Iunie 2002
Autorizare ANRE, gradul IVB
Oricât de impresionantă ar fi experiența ta, un design neatrăgător îți poate compromite șansele de angajare. Oricât de bine ar fi gândită instalația pe interior, firele lăsate la vedere și întrerupătoarele montate strâmb dau impresia de neglijență.
CV-ul de electrician trebuie să fie clar și concis, cu un aspect modern și geometric. Folosește fonturi elegante și mergi pe ceva mai puțin colorat și mai echilibrat cromatic. Noi îți recomandăm modelul New York de pe site-ul nostru.
Profil
Electrician experimentat și competent, cu peste 20 ani de experiență în instalarea și mentenanța sistemelor electrice din gospodării, companii și fabrici. Nivel avansat de cunoștințe în domeniul normelor ANRE și capacități de analiză sistematică a clădirilor pentru a executa instalații electrice perfect compatibile. Palmares de coordonare a proiectelor de modernizare electrică la clădiri istorice, cu o reducere a consumului de 40%. Contribui cu o etică profesională solidă și dorința de a ajuta clienții să beneficieze de procese cât mai simple și rapide în construcții.
Istoric profesional
Electrician la EnergoTrip, Brașov
Octombrie 2017 — Octombrie 2023
Electrician la BuildConstruct, Brașov
Septembrie 2002 — Septembrie 2017
Educație
Diplomă de absolvent, Colegiul Tehnic „Remus Răduleț”, Brașov
Septembrie 1998 — Iunie 2002
Autorizare ANRE, gradul IVB
Abilități
O carieră de electrician le oferă satisfacții celor cu o minte analitică și pasionați de detalii. Folosește creatorul nostru de CV-uri și stăpânește toate amănuntele unui CV perfect!