Exemplu de CV și ghid de redactare pentru Inginer AI

Un CV de inginer AI trebuie să aibă formatul și designul corect. Abilitățile menționate trebuie să fie reflectate de istoricul profesional, iar accentul trebuie să fie pus pe realizări, nu pe responsabilități. Adaugă o doză generoasă din personalitatea ta – nu trebuie să pară scris de AI.
Editează acest CV

În ziua de azi, inginerii AI sunt în centrul reflectoarelor, alături de tehnologia care i-a propulsat acolo. Oportunitățile sunt uriașe, e adevărat, însă tot au nevoie de un CV care să nu sune de parcă a fost scris de roboți.

Dacă lucrezi sau vrei să lucrezi în domeniu, site-ul nostru știe cum să te ajute. Cu peste 75 de exemple de CV-uri și o soluție de creare dedicată lor, te faci imediat remarcat într-un domeniu care promite să fie competitiv.

Cum se face un CV de inginer AI?

Nu poți să începi un CV fără să știi ce structură vei urma și ce rubrici vei include. Iată-le mai jos, pe scurt:

  • antetul;
  • profilul profesional;
  • istoricul profesional;
  • abilitățile;
  • educația.

La fel ca „prompturile” trimise unui chatbot, va trebui să-ți ghidezi cititorul prin o serie de componente care răspund una alteia. Nu te poți aștepta la un răspuns corect (invitația la interviu) dacă nu ai venit cu formula corectă.

Iată câteva sugestii:

  1. Secțiunea de abilități nu este o simplă enumerare. Acele abilități vor fi reflectate și detaliate pe parcursul experienței tale profesionale. Ai trecut ceva de genul „analize Big Data”? Spune-i cititorului cum și unde te-ai ocupat de așa ceva.
  2. Povestea ta profesională este formată din realizări, nu din responsabilități. Poți presupune că recrutorul/angajatorul știe deja fișa postului. Însă felul în care ai transformat responsabilitățile în rezultate te va face să crești în ochii săi.
  3. Personalizează-ți pe cât posibil mesajul. Nu trimite CV-uri generice, automatizate, ci lasă-ți personalitatea să se întrevadă printre rânduri. Secțiunea „Despre mine” este locul ideal.
  4. Folosește un model de CV modern, bine cizelat, cu contraste discrete și o aranjare în pagină corectă.
  5. Dacă urmează să lucrezi la o multinațională sau în străinătate, s-ar putea să ți se fi cerut un CV în engleză. Folosește recomandările noastre de redactare.
Sfat profesionist

ATS – de ce?...

Sistemele ATS (Applicant Tracking System) se ocupă cu trierea candidaților într-o primă fază, iar cele mai moderne sunt deja înzestrate cu AI. Principiul este simplu: sistemul scanează CV-urile și caută cuvinte-cheie care se regăsesc și în anunț. Apoi, ierarhizează CV-urile în funcție de numărul și calitatea (apropierea) termenilor.

Iată niște exemple de cuvinte-cheie dintr-un anunț postat pe internet:

  • Gândire critică
  • Soluționarea problemelor
  • Facilitarea discuțiilor în echipă
  • LLM
  • Python

Alegerea formatului potrivit într-un CV de inginer AI

În directă legătură cu cele de mai sus, îți recomandăm formatul invers cronologic, în care îți prezinți experiența din ultimii 10-15 ani începând cu cel mai recent angajator. Este formatul preferat de ATS-uri când îți importă datele.

Totuși, dacă ai o mulțime de competențe tehnice sau vrei să muți accentul pe ele, poți opta și pentru formatul hibrid, denumit și mixt.

Include-ți datele de contact

Antetul nu este o simplă listă de date, ci o adevărată carte de vizită. E primul „punct de contact” dintre tine și angajator, așa că poți adăuga și puțină culoare/elemente de design.

Iată ce vei trece aici:

  • Numele complet și funcția: prenume și nume, cu postul dorit mai jos.
  • Adresă de e-mail profesională: o adresă de e-mail profesionistă, pe un domeniu cunoscut.
  • Număr de telefon: de preferat cel mobil, ca să fii ușor de contactat.
  • Adresă fizică: doar orașul și județul dacă nu vrei să fii contactat în scris.
  • LinkedIn/site: locul în care îți treci portofoliul, cu condiția să ai activitate pe cont.

Renunță la alte date inutile, precum cele strict personale (data nașterii, starea civilă etc.).

Așa da
  • Vincențiu Negrescu
  • Inginer AI
  • 0740897456
  • vincentiu.negrescu@gmail.com
Așa nu
  • V. Negrescu
  • Senior AI DevOps Engineer
  • +40.740.897.151
  • inhocsignovincentiu@gmail.com

Folosește profilul profesional (secțiunea „Despre mine”)

Poate te gândești că n-ar strica să scrii secțiunea „Despre mine” din CV-ul de inginer AI cu, ei bine, AI. Problema e că n-ai fi singurul. Atuul tău în fața altor candidați este personalizarea, ceea ce AI nu are cum să-ți ofere. 

Aici, pune pe tapet abordarea și perspectiva ta asupra domeniului. Menționează pe scurt o realizare importantă, folosind cuvinte de acțiune și niște cifre, dacă le ai. În ultima frază, explică felul în care vei contribui la succesul echipei de programatori și cum veți duce compania în fața altora.

Dacă ai nevoie de puțină inspirație, iată cum ar arăta CV-uri din domenii conexe: exemplu CV dezvoltator front-end sau exemplu CV programator. Nu e nevoie să creezi tu alte modele, le găsești direct la noi pe site.

Mai jos ai și exemple adaptabile de profiluri profesionale pentru CV-urile de inginer AI cu grade diferite de experiență.

Prezintă-ți experiența de inginer AI: un traseu inteligent

Acum, trecem la secțiunea care ocupă cel mai mult loc, cea de care depinde decizia angajatorului. Aici, îți detaliezi realizările și – nu uita – vii cu dovezi pentru afirmația din profilul profesional. 

Vei folosi un stil simplu și concis, fără subiect (e clar că subiectul ești tu) și vei începe listele cu buline de la fiecare angajator cu cuvinte de acțiune. 

Nu te rezuma la simple responsabilități, ci extinde-le și transformă-le în realizări. Iată câteva exemple ca să înțelegi diferența:

Responsabilități:

  • Șef al echipei de cercetare în domeniul mentenanței predictive
  • Lucrări prezentate la conferințe din domeniu
  • Analiza imaginilor din sistemele de securitate

Realizări:

  • Coordonarea echipei de ingineri și cercetători care a elaborat sistemul de mentenanță predictivă, cu o reducere de 30% a timpilor de reparație necesari și economii anuale de 500.000 €
  • Elaborarea și prezentarea a 8 lucrări la conferințe de top din domeniu, precum GenAI Summit SF și AI Summit London, cu contribuții în domeniul rezumării automate și învățării nesupravegheate
  • Optimizarea cu 38% a preciziei în analiza imaginilor din sistemele de securitate cu rețele convoluționale și tehnici de transfer
Exemplu adaptabil de istoric profesional CV

Inginer ML la Sitens AG, Erlangen-Nürnberg
Septembrie 2023 - Prezent

  • Elaborarea și implementarea de modele ML în AWS Sagemaker, cu o creștere de 20% a preciziei analitice
  • Implementarea arhitecturii serverless cu AWD Lambda și crearea de procese ETL pentru asimilarea și transformarea datelor, cu o creștere de peste 40% a eficienței în procesarea datelor
  • Crearea și întreținerea traseelor de date ML end-to-end, cu preprocesare, instruirea modelelor, validare și implementare
  • Desfășurarea de testări A/B și validări de model în peste 10 instanțe
  • Monitorizarea performanței modelelor în AWS CloudWatch și SageMaker Model Monitor


Inginer ML la AIEVA, Londra
Iunie 2020 - August 2023

  • Analize pe seturi de date de peste 100 TB, care au generat creșteri de peste 22% a vânzărilor
  • Crearea și aplicarea de procese ETL pentru extragerea-transformarea datelor și identificarea tendințelor în achiziții
  • Contribuții la eficientizarea fluxului de procesare a datelor cu Hadoop, cu o creștere a eficienței de peste 25%
  • Analiza feedbackului clienților pentru a identifica puncte slabe și propunerea unui plan de acțiune pentru a crește satisfacția vizitatorilor

Cum se face un CV de inginer AI fără experiență

Chiar dacă nu ai experiență directă în domeniu, însă ai totuși pregătire în informatică, va trebui să mizezi pe două lucruri: abilitățile transferabile și dorința ta de a învăța și a de adapta.

Arată cum locurile de muncă anterioare, precum cel de programator, te-au modelat pentru un viitor de inginer AI. Subliniază cum interesul și entuziasmul tău te vor propulsa cât mai departe.

Precizează principalele abilități care te recomandă ca inginer AI

Probabil că secțiunea de abilități din CV-ul de inginer AI pare o simplă listă de competențe informatice, însă ea trimite punctual un mesaj recrutorilor. Aici ai ocazia să arăți că vrei cu adevărat jobul. Cheia este diferențierea.

Sigur, ai nevoie de „hard skills” (cele tehnice și, în cazul tău, digitale), dar nu uita nici de „soft skills” (transversale sau non-tehnice). Insistă și pe felul în care rămâi la curent cu noutățile.

Iată o listă de abilități tipice din domeniu:
  • Gândire critică
  • Modelarea datelor
  • Analize Big Data
  • Colaborare în echipă
  • Etica și Dreptul în AI
  • Curiozitate intelectuală
  • Modele de învățare automată ML
  • Algoritmi și algebră liniară
  • Rețele neuronale convoluționale
  • Rețele neuronale recurente
  • Arhitectură neuronală
  • Python TensorFlow
  • Java

Odată ce le-ai scris, verifică dacă și restul CV-ului le reflectă – nu e de ajuns doar să le menționezi în treacăt. Iată câteva exemple.

  1. Gândire critică: descrie scenarii în care ai identificat o problemă, ai analizat-o și ai venit cu o strategie.
  2. Modelarea datelor: menționează proiecte specifice, „vorbește” în cifre și explică ce tehnologii ai folosit.
  3. Analize Big Data: arată dimensiunea seturilor de date cu care ai lucrat, identifică trenduri și explică ce proces ai aplicat.

Mai citește o dată anunțul de angajare pentru a vedea cum adaptezi secțiunea de abilități la nevoile angajatorului.

Detaliază-ți educația și certificările relevante ca inginer AI

Inginerii AI au cel puțin diploma de licență de la o facultate de informatică. Majoritatea continuă cu un program de masterat specific. Domeniul este relativ nou în România, prima generație de studenți la licență în domeniul AI începându-și studiile în toamna lui 2023, la UBB Cluj-Napoca.

Nu uita și de certificări și stagii sau orice alte programe care ți-au consolidat cunoștințele. Probabil ți-au oferit și abilități transversale pe care altfel nu le-ai fi putut dobândi doar studiind.

Exemplu de educație și certificări (se poate copia)

Diplomă de master în Inteligență Artificială, University of Edinburgh, Scoția
August 2018 - Iunie 2020

Diplomă de licență în Informatică, Facultatea de Informatică, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași
Septembrie 2015 - Iunie 2018

Alege corect aspectul și designul CV-ului de inginer AI

Vrei să faci o impresie cu designul CV-ului tău? E de înțeles, însă un document prea încărcat și asimetric ar putea avea efectul opus. Mergi în schimb pe un aspect profesionist și simplificat. 

Un CV de inginer AI trebuie să fie clar și concis, cu fonturi cât mai lizibile și rânduri de lungimi variate, pentru a nu obosi ochii cititorului. 

Exemplu de CV inginer AI în format textual simplu

 Exemplu adaptabil de CV cu text integral

Profil 

Inginer AI inovator, specializat în transformarea problemelor dificile în soluții inovatoare prin soluții AWS și Python. Palmares demonstrat în practică, cu modele eficiente și fluxuri ETL ultraproductive. Rol de coordonator în crearea unui nou model de analize Big Data la angajatorul anterior, care a redus consumul de resurse în procesare cu 40%. Dedicat echipelor și colaborărilor interfuncționale pentru a defini noi standarde în universul AI.


Istoric profesional

Inginer ML la Sitens AG, Erlangen-Nürnberg
Septembrie 2023 - Prezent

  • Elaborarea și implementarea de modele ML în AWS Sagemaker, cu o creștere de 20% a preciziei analitice
  • Implementarea arhitecturii serverless cu AWD Lambda și crearea de procese ETL pentru asimilarea și transformarea datelor, cu o creștere de peste 40% a eficienței în procesarea datelor
  • Crearea și întreținerea traseelor de date ML end-to-end, cu preprocesare, instruirea modelelor, validare și implementare
  • Desfășurarea de testări A/B și validări de model în peste 10 instanțe
  • Monitorizarea performanței modelelor în AWS CloudWatch și SageMaker Model Monitor


Inginer ML la AIEVA, Londra
Iunie 2020 - August 2023

  • Analize pe seturi de date de peste 100 TB, care au generat creșteri de peste 22% a vânzărilor
  • Crearea și aplicarea de procese ETL pentru extragerea-transformarea datelor și identificarea tendințelor în achiziții
  • Contribuții la eficientizarea fluxului de procesare a datelor cu Hadoop, cu o creștere a eficienței de peste 25%
  • Analiza feedbackului clienților pentru a identifica puncte slabe și propunerea unui plan de acțiune pentru a crește satisfacția vizitatorilor


Educație

Diplomă de master în Inteligență Artificială, University of Edinburgh, Scoția
August 2018 - Iunie 2020

Diplomă de licență în Informatică, Facultatea de Informatică, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași
Septembrie 2015 - Iunie 2018


Abilități

  • Rețele neuronale recurente
  • Arhitectura rețelelor neuronale
  • Analize Big Data
  • Gândire critică
  • Spirit de echipă
  • Python TensorFlow
  • Java
  • Amazon AWS

O carieră în AI îți dă ocazia să schimbi lumea în moduri de neimaginat până acum zece ani. Folosește creatorul nostru de CV-uri și mergi la interviu!

Construiește-ți CV-ul în 15 minute
Folosește modele profesioniste de CV-uri testate în realitate, care aplică exact „regulile CV-urilor” cerute de angajatori.
Creează-mi CV-ul