Dacă vrei să ajungi pompier, trebuie să treci prin anumite etape birocratice nu tocmai plăcute, așa că ai nevoie de un dosar de candidat bine gândit. Când spunem asta, nu ne referim doar la un CV convingător. Dacă vrei să-ți impresionezi șefii, ai nevoie de o scrisoare de intenție pentru pompieri cu care să urci și scara ierarhică. Cvapp.ro este un excelent punct de plecare, deoarece îți oferă 70 de ghiduri specifice de redactare, cu tot cu exemplele de scrisori de intenție aferente.
Stimate domnule Andrioaie,
Pe inima fiecărui pompier stă scris sloganul „Audacia et Devotio”, angajamentul față de curaj și devotament pe care am urmărit să-l manifest în toți cei 10 ani de carieră. Alături de colegii mei, am fost un exemplu de fermitate și hotărâre în fața pericolului în cele peste 10 misiuni internaționale la care am participat.
Printre reperele carierei mele se numără participarea la concursul TFA, unde am demonstrat eficiență în scenariile de intervenție rapidă și am fost recompensat cu premiul II. Performanța mea nu a fost doar o victorie personală, ci și o recompensare a eforturilor întregului departament și a angajamentului său colectiv.
Abilitățile mele tehnice au fost puse la încercare într-o operațiune de salvare complexă din Munții Apuseni, unde am condus echipa prin teritoriu dificil și am evacuat un grup de turiști prinși într-un incendiu de vegetație. Operațiunea a necesitat o planificare meticuloasă și comunicare precisă, abilități pe care le-am cizelat în toți anii mei de activitate.
Aș aprecia ocazia de a discuta detaliat despre abilitățile mele la un interviu și de a contribui cu experiența mea la misiunea companiei dumneavoastră și la binele public. Vă mulțumesc pentru atenția acordată.
Cu stimă,
Bogdan Dudescu
Cum trebuie să arate o scrisoare de intenție reușită? Nu e o întrebare prea grea. O scrisoare de intenție pentru pompieri, la fel ca pentru alte profesii, are aceleași ingrediente. Iată-le mai jos.
Nu uita că fiecare secțiune este ca un capitol în povestea ta profesională. Încearcă să formulezi o scrisoare concisă, pe o singură pagină, care să corespundă misiunii angajatorului și să creeze o legătură cu el.
Ai nevoie de mai multă inspirație? Poți încerca exemplele de scrisori de intenție de pe site-ul nostru și câteva modele de scrisoare de intenție din domenii similare:
Secțiunile și structura scrisorii de intenție le pot pune probleme și celor mai versați scriitori, așa că noi ți-am pregătit un ghid general care te poate ajuta.
Acum, că știm cum arată structura generală a scrisorii și elementele sale contextuale, putem trece la redactarea ei propriu-zisă.
Încă din primele rânduri, trebuie să captezi atenția cititorului. Adu imediat în discuție experiența sau realizările tale și vino și cu niște cifre dacă le ai.
Orice ai face, nu începe cu fraze tipizate. Imaginează-ți că ești la un eveniment social și vrei să te prezinți cuiva. I-ai spune „Vă abordez pentru a-mi exprima interesul în a mă prezenta?” Nu, normal că nu. La fel și aici. Evită fraze precum „Vă scriu pentru a-mi exprima interesul...”.
Stimate domnule Airinei,
Bazat pe un angajament ferm față de protecția oamenilor și resurselor naturale, traseul meu profesional din ultimii cinci ani a constat în combaterea incendiilor forestiere. Experiența mea practică în combaterea incendiilor mi-a oferit un set de abilități dinamice cu care doresc să contribui la succesul echipei dvs.
Vă scriu pentru a-mi exprima interesul față de postul de pompier calificat la agenția dvs. Dețin o experiență vastă în domeniu pe care doresc să o pun în slujba succesului dvs.
După cum ai văzut mai sus, introducerea din stânga pune în prim plan misiunea pompierului și continuă și cu o cifră exactă, care va da substanță argumentelor din corpul scrisorii de intenție. Introducerea din dreapta este generică și plictisitoare Ai putea să o lipești la începutul oricărei scrisori de intenție pentru pompier din lume și rezultatul ar fi același.
În cuprinsul scrisorii de intenție, vei urma o secvență clară:
În introducere, ai arătat că nu există foc fără fum, mai exact, că sunt motive ca cititorul să fie interesat. Acum, e momentul să vii și cu argumente.
Vei menționa aici câteva abilități și fragmente de experiență și le vei transforma într-o relatare care să mențină viu interesul trezit în introducere. Iată câteva exemple posibile mai jos.
Nu este suficient să arăți doar că ai abilitățile tehnice și pregătirea necesară. Într-o bună parte din timp, nu lupți cu focul, ci trăiești și lucrezi cu o echipă de oameni ore în șir. Se lucrează în regim „24 cu 48”, așa că stai mult timp alături de ei.
De aceea, va trebui să-i arăți angajatorului că te poți adapta nu doar la echipă, ci și la misiune. Cu toții știm deviza „Audacia et Devotio” (Curaj și devotament) și aptitudinile necesare, însă cum le poți exprima într-o scrisoare de intenție pentru pompier? Iată un posibil exemplu mai jos.
Pe baza devizei „Audacia et Devotio”, cei cinci ani din cariera mea dedicați combaterii incendiilor de vegetație și misiunilor de salvare au fost marcați de spirit de inițiativă, angajament ferm și colaborare în echipă. Un exemplu în acest sens a fost dat de participarea la operațiunile dificile din județul Bacău în anul 2022. Am condus o echipă de 10 oameni, cu o unitate exemplară, prin care am protejat zone de păduri seculare și comunități aflate în pericol.
Experiența mea are ca fundament și o pregătire avansată, și experiență practică. Abilitățile mele de soluționare a problemelor au fost folosite optim prin ghidarea dronei cu termoviziune la ultimele intervenții. În plus, mi-am perfecționat aptitudinile de comunicare prin organizarea de ateliere de educare a populației în scopul prevenirii incendiilor.
Încheie scrisoarea de intenție pentru pompieri cu o reiterare a aspectelor cheie și arată încă o dată că ai fi un atu pentru instituție.
Nu uita să folosești și un îndemn la acțiune elegant, care să arate că ești orientat spre viitor și că ai aprecia ocazia de a merge la interviu, dacă este cazul. Încă o dată, arată-ți recunoștința față de recrutor pentru timpul acordat.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată. Prin participarea la succesul echipei dumneavoastră, voi contribui cu abilitățile și experiența mea la bunul renume al comunității de pompieri și salvatori din România.
O scrisoare de intenție pentru pompieri vine în completarea CV-ului și îți dă un avantaj în plus când candidezi pentru postul dorit. Dacă vrei să scapi de bătăile de cap implicite în procesul de recrutare, îți recomandăm soluția noastră pentru crearea scrisorilor de intenție.