Când este redactată corect, o scrisoare de intenție pentru asistenții de vânzări este un atu imbatabil în fața altor concurenți. În continuare, vei afla cum scrii convingător, cum alegi argumentele și experiența potrivită și cum pui totul într-o formă cât mai atractivă.
Indiferent dacă ești la început de carieră sau ai deja mulți ani în domeniu, sfaturile practice și exemplele de mai jos te ajută să ajungi mai rapid la interviu.
Stimate domnule Cobzaru,
După absolvirea recentă a programului de licență Interpretare Muzicală - Instrumente la UNITBV și doi ani de activitate part-time la librăria Cărturești, consider că rolul de asistent vânzări la StereoMC ar fi un prim pas ideal în cariera mea.
Înțeleg pe deplin dinamica retailului în magazinele mai mici (unde trebuie să te ocupi de toate), dar înțeleg și natura unică a magazinelor muzicale. Clienții vor să audă, să vadă, dar și să atingă instrumentul, să creeze o legătură personală cu el.
La angajatorul anterior, am organizat o serie de workshopuri muzicale, care au atras peste 100 de participanți și ne-au crescut vânzările lunare cu 20%. Sesiunile nu au servit doar ca mediu de prezentare a produselor, ci ne-au și fidelizat clienții și au consolidat reputația magazinului în comunitatea locală de artiști.
Dumneavoastră aveți nevoie de asistenți care să optimizeze experiența clienților, informându-i și ghidându-i. Pregătirea mea muzicală și experiența în retail, combinate cu amabilitatea și atitudinea mea deschisă vor fi un atu în echipa dvs. de vânzări.
Sper să îmi oferiți ocazia de a vă demonstra felul în care cunoștințele și perspectivele mele pot contribui la succesul magazinului dumneavoastră.
Cu stimă,
Bogdan Zicălaș
O scrisoare de intenție reușită trebuie să ocupe o singură pagină, iar asta înseamnă că nu poți depăși 300-400 de cuvinte. Același lucru se poate spune și despre CV, așa că „pachetul” candidatului ideal va avea doar două pagini. Pare simplu? Poate, însă trebuie să structurezi și corect conținutul.
Iată cum:
O scrisoare de intenție pentru asistenții de vânzări trebuie considerată o completare a CV-ului. Spre deosebire de el, aici ai ocazia să te exprimi liber, să arăți cine ești și să arăți că poți să vinzi. De aceea și formatul trebuie să fie complementar (același font și aceeași paletă de culori).
Ai nevoie de mai multă inspirație? Poți încerca e xemplele de scrisori de intenție de pe site-ul nostru și câteva modele de scrisoare de intenție din domenii similare:
Secțiunile și structura scrisorii de intenție le pot pune probleme și celor mai versați scriitori, așa că noi ți-am pregătit un ghid general care te poate ajuta.
După ce ai creat antetul cu datele tale și ai scris și formula de salut, e timpul să trecem la textul propriu-zis.
Asistenții de vânzări știu să comunice eficient și convingător. Dacă te-ai prezentat într-un mod prietenos și atractiv încă de la început, deja ți-ai convins recrutorul că ai această calitate esențială.
Începe cu o realizare de efect sau o formulă de impact despre o soluție găsită de tine pentru a calibra felul în care cititorul citește restul scrisorii. Așa te diferențiezi și de zecile de candidați care, în introducere, își „exprimă dorința de a aplica la postul de XYZ”.
Stimată doamnă Misitu,
În cei peste patru ani de activitate dedicată vânzărilor, mi-am perfecționat abilitățile de comunicare și asistență oferită clienților. Am depășit cu 20% targetul anual la angajatorul anterior prin adoptarea soluțiilor JobForce și sunt convins că pot contribui la reușita companiei dvs.
Stimată doamnă Misitu,
Vă scriu pentru a-mi exprima dorința de a aplica la postul de asistent vânzări din compania dumneavoastră, de care am luat cunoștință cu interes prin intermediul site-ului bejobs.ro. Pe parcursul vastei cariere profesionale în domeniu am avut ocazia de a-mi demonstra calitățile mele excepționale, așa cum se observă din Curriculum Vitae.
Poți vedea clar diferențele. Introducerea din dreapta este insipidă și vagă, pe când cea din stânga vine cu cifre concrete, cu o soluție specifică și o promisiune la final.
Corpul scrisorii este „miezul” ei. Aici arăți că ai calificările perfecte, axându-te pe experiență, educație și abilitățile relevante. Vorbește în termeni specifici, cuantifică, spune numărul de clienți pe care i-ai ajutat, ce cifre ai obținut etc. Vei urma structura de mai jos:
Începe prin a arăta ce te califică pentru postul respectiv – aici poți explora în sfârșit toate realizările care te recomandă. Folosește metoda STAR (Situație, Temă, Acțiune, Rezultat) și demonstrează cum ai rezolvat o situație pe baza abilităților tale.
Iată câteva ancore pe care poți să-ți fixezi prezentarea profesională:
Este esențial să-ți adaptezi scrisoarea de intenție la cultura și deviza companiei. Documentează-te și trasează o legătură cu datele identificate.
Am ales acest exemplu de pe site-ul Dedeman. Valorile companiei sunt enumerate clar, și vedem că Dedeman caută candidați cu:
Cum ai putea încorpora aceste repere în corpul scrisorii de intenție pentru asistenți de vânzări? Iată un posibil exemplu.
Înainte de a-mi începe cariera în instalații termice în 2010, am observat o nevoie stringentă de profesionalism în domeniu. Așa m-am convins că seriozitatea și onestitatea sunt esențiale pentru succes. După absolvirea cursurilor Academiei ProfInstal și acumularea a peste 5 ani de experiență, mi-am creat o reputație solidă, formată din perseverență și ambiție. Cei peste 100 de clienți care m-au recomandat sunt dovada acestor valori.
La final, recapitulează-ți argumentele, mulțumește pentru atenție și cere-i politicos cititorului să continuați conversația la un interviu. Mai important ca orice este ca acesta să nu-ți citească în diagonală scrisoarea și să o arunce într-un vraf alături de altele. Plantează-i în minte ideea că trebuie să-ți răspundă.
Nu uita să închei cu o formulă finală (de ex. „Cu stimă”) și să-ți treci iar numele la sfârșit.
Am încredere că voi aduce o aduce o contribuție semnificativă la succesul echipei dumneavoastră și mi-ar face plăcere să discutăm la interviu despre viziunea mea pentru un sector al vânzărilor mai profesionist. Vă mulțumesc pentru atenția acordată.
Dacă ești la început de drum sau să vrei să-ți schimbi cariera, ai câteva trucuri care te pot ajuta: