1. Exemple
  2. Agent imobiliar
Scris de Susan ShorSusan Shor

Exemplu de scrisoare de intenție pentru Agent imobiliar

Știi cum să te prezinți în fața clienților, dar cum îți impresionezi viitorul angajator în imobiliare? Ghidul nostru îți arată cum o scrisoare de intenție poate fi atuul tău secret.
4.3
Evaluare medie
persoane l-au evaluat deja
Exemplu de scrisoare de intenție pentru Agent imobiliar
Editează această scrisoare de intenție

Când agențiile imobiliare caută profesioniști pentru a-și lărgi echipa, vor oameni care să valorifice trendurile ascendente și să rămână proactivi și în perioadele mai dificile. Indiferent de modul în care susții misiunea agenției, ai nevoie de o scrisoare de intenție pentru agenți imobiliari care să-ți dea un impuls în carieră și să-ți aducă jobul dorit.

Prin urmare, cum poți să te diferențiezi de alți candidați? Ghidul de mai jos îți dă sugestii și detalii.

Exemplu complet de scrisoare de intenție pentru agenți imobiliari

Exemplu de scrisoare de intenție pentru agenți imobiliari adaptabil

În peisajul dinamic al imobiliarelor din România, contribui cu un portofoliu concretizat prin peste 300 de tranzacții reușite. Angajamentul meu față de arta tranzacționării a transformat case de vis în realitate pentru clienți și mi-a format o nișă pentru traseul profesional într-un domeniu ultracompetitiv.

Pe parcursul celor 12 ani de carieră, mi-am cizelat aptitudinile în vânzările de imobiliare, analiza de piață și serviciile oferite clienților. Angajamentul față de excelență este reflectat de cea mai recentă realizare a mea, manifestată printr-o tranzacție egală cu 25% din volumul anual al agenției. Această tranzacție nu mi-a demonstrat doar capacitatea de a realiza tranzacții substanțiale, ci și dedicarea pentru satisfacția clienților și negocierea strategică.

Abordarea mea are la bază o perspectivă aprofundată asupra tendințelor de pe piață și nevoilor clienților, cu care ofer sugestii adaptate și soluții inovatoare. Un alt atu este capacitatea mea de a rămâne conectată la prezent și de a integra imobile sustenabile și eficiente energetic în portofoliul fostului angajator.

Mi-ar face plăcere să contribui la succesul echipei dumneavoastră și aș aprecia oportunitatea de a discuta despre compatibilitatea abilităților mele cu obiectivele agenției.

Cu stimă,

Ioana Tomozei Cristescu

S-a copiat!

Secțiunile scrisorii de intenție pentru agenți imobiliari

Toate tranzacțiile imobiliare au la bază un contract standard cu elemente comune care pot fi modificate după situație. La fel și scrisorile de intenție. Înainte să începi, trebuie să știi și ce componente să incluzi:

  1. Antetul scrisorii de intenție. Designul contează mult în vânzări. Antetul este acel loc în care îți permiți puțină libertate și poți aduce un strop de culoare pe foaie. Nu uita însă nici de conținutul informativ: numele tău, adresa de e-mail și numărul de telefon.
  2. Formula de salut. Adoptă tonul pe care îl folosești și cu clienții noi. Îți recomandăm o formulă convențională „Stimate domnule/Stimată doamnă + numele de familie”. Dacă nu știi numele recrutorului și te adresezi unui colectiv, poți merge pe „Stimată echipă”.
  3. Introducerea. În acest scurt paragraf de deschidere, trebuie să-ți lași amprenta stilului propriu, dar și să vii cu primii termeni ai propunerii de vânzare.
  4. Cuprinsul scrisorii de intenție. Aici faci turul imobilului. Începe să intri în detalii, vino cu date, realizări și argumente care te fac candidatul ideal.
  5. Încheierea. Încheie într-o notă optimistă și manifestă-ți dorința de a te prezenta la interviu.
  6. Formula de final.  Încheie cu o formulă politicoasă și trece-ți și numele.

Fiecare secțiune are rolul său și fiecare apasă câte un „buton” diferit în mintea cititorului. Împreună, secțiunile spun povestea ta profesională și doar împreună formează o imagine finală atractivă. 

Încearcă să rezumi totul în 200-400 de cuvinte și să nu depășești o pagină.

În plus, consideră scrisoarea de intenție o completare la CV. Aici ai ocazia să te exprimi liber, să arăți cine ești și să arăți că poți să vinzi. Totuși, nu uita să aplici o formatare complementară CV-ului (același font și aceeași paletă de culori).

Sfat profesionist

Când simți că inspirația nu te ajută, aruncă o privire și la exemplele de scrisori de intenție de pe site-ul nostru. S-ar putea să-ți placă și modelele de scrisoare de intenție din domenii conexe:

Secțiunile și structura scrisorii de intenție le pot pune probleme și celor mai versați scriitori, așa că noi ți-am pregătit un ghid general care te poate ajuta.

După ce ai creat antetul cu datele tale și ai scris și formula de salut, e timpul să trecem la textul propriu-zis.

Introducerea scrisorii de intenție pentru agenți imobiliari

În introducere, e ca și cum ai prezenta cele mai atractive dotări ale imobilului întâi. Aici arăți că știi cum să creezi un mediu plăcut pentru ceilalți. În plus, cele mai bune introduceri reflectă personalitatea autorului. Iată un exemplu mai jos.

Așa da

Stimată doamnă Stan,

Cu peste 300 de tranzacții imobiliare în palmares și o rată de satisfacție a clienților de 98%, mi-ar face plăcere să contribui cu pasiunea și competențele mele la reușita echipei dumneavoastră. Experiența mea amplă și abordarea personală a colaborării cu clienții vor fi transpuse în rezultate excepționale și în creșterea prestigiului portofoliului dumneavoastră imobiliar. 

Așa nu

În atenția celor interesați,

Vă scriu pentru a-mi manifesta interesul față de angajarea în excelenta dvs. echipă. Dețin o bogată experiență în domeniu și calități dovedite în relaționarea cu clienții.

În locul unei introduceri generice, vino cu date și cifre care să arate dinamica ta profesională. Nu este de ajuns să spui că știi să discuți cu clienții, însă poate ai și niște rezultate din chestionare care arată cât de mulțumiți au fost de relația cu tine? Aceste date îți vor da credibilitate și îl conving pe cititor să citească mai departe.

Cuprinsul scrisorii de intenție pentru brokeri imobiliari

În corpul scrisorii de intenție, vei urma o secvență clară:

  • Descrie-ți experiența și punctele forte (abilitățile).
  • Arată că te poți integra în colectiv și că te potrivești cu misiunea companiei.
  • Încheie în forță, reiterând argumentele.
  • Plasează și un elegant îndemn la acțiune cu care să îi sugerezi angajatorului oportunitatea unui interviu.

Primul paragraf din cuprins: arată de ce ești candidatul perfect

Ai prezentat atuurile în introducere, acum revii și arăți „proprietatea” în detaliu. Va trebui să-ți punctezi experiența și realizările, totul pe un fundal de competență administrativă.

Le-ai putea lua pe următoarele ca repere în povestea convingătoare pe care urmează să o spui:

  1. Autonomie. Demonstrează că poți fi „propriul tău șef” și că poți gestiona întreaga tranzacție cap-coadă.
  2. Marketing. Dacă ai un dosar de candidat bine pus la punct, va vorbi de la sine. Însă poți aluneca puțin și pe latura tehnică, arătând că știi să faci o filmare și să o pui pe YouTube, că ai noțiuni de marketing digital (eventual cursuri), etc.
  3. Tehnologie. Angajatorul se așteaptă deja să ai cunoștințe de Microsoft Office – poate știi ceva în plus? De exemplu, te pricepi să folosești servicii în cloud sau poate ai făcut și cursuri de fotografie profesională?
  4. Contabilitate. Te așteaptă multe runde de evaluări și înregistrări ale tranzacțiilor – discută despre felul în care ții o evidență strictă.
  5. Comunicare. Arată cum te poți integra în echipă, dar și cum știi să comunici cu clienții. Poate ai o relatare personală în care arăți cum ai întors o situație nefavorabilă în avantajul tău cu abilitățile tale de comunicare?
Sfat profesionist

Documentează-te puțin și despre companie, și despre responsabilul de angajări. Află care este atmosfera la locul de muncă (mai formalizată sau nu) și vezi ce interese are cititorul tău, apoi adaptează-ți tonul în consecință. Rețelele de socializare (și mai ales LinkedIn) sunt prietenii tăi.

Al doilea paragraf: compatibilitatea cu agenția

Nu e suficient să impresionezi cu experiența și abilitățile tale. Ele trebuie să fie și racordate la cultura companiei.

De aceea, trebuie să arăți că sunteți pe aceeași lungime de undă. Și aici e nevoie de puțină documentare. Vom ilustra cu exemplul de mai jos.

Dacă arunci o privire pe site-ul REMAX, există câteva aspecte pe care le poți deduce din declarația de misiune și descrierea companiei:

  • Etică și calificare maximă
  • Obținerea unei poziții de lider în consultanța imobiliară
  • Anvergura globală
  • Încurajarea autonomiei

Odată ce ai citit dezideratele companiei, hai să vedem cum le poți încorpora în scrisoarea de intenție pentru agenți imobiliari. De exemplu, ai putea vorbi de o experiență personală din afara imobiliarelor sau de calificările tale excelente.

Exemplu de cuprins al scrisorii de intenție adaptabil

Înainte de a-mi începe cariera în imobiliare în 2010, am observat o nevoie stringentă de profesionalism și onestitate în piața imobiliară. Așa m-am convins că etica profesională și calificările solide sunt esențiale pentru succes. După ce m-am calificat la Academia ImobEdu și am acumulat peste 10 ani de experiență, am reușit să-mi construiesc o reputație solidă, bazată pe integritate și transparență. Fiecare dintre cele 200 de mari proprietăți tranzacționate a fost o dovadă a angajamentului pentru calitate maximă, prin care am obținut un punctaj de 4,9/5 la recenziile clienților.

Trăim într-o lume tot mai conectată, așa că operațiunile imobiliare manifestă și ele această tendință. M-am specializat în comunicarea cu clienți străini atât din Europa, cât și din Orientul Apropiat, intermediind tranzacții în special pe segmentul comercial. Am ghidat și monitorizat procesul de tranzacționare de la început și până la sfârșit, ocupându-mă nu doar de negocieri și evaluări, dar și de aspectele legislative.

S-a copiat!

Îndemn la acțiune și încheiere: un final memorabil

În încheiere, revino asupra prezentării tale și punctează iar argumentele principale. Vorbește pe un ton entuziast și optimist.

Mulțumește-i recrutorului pentru atenția acordată și folosește și un îndemn elegant la acțiune prin care arăți că vrei să te prezinți la interviu. Nu uita să-ți treci și numele la final.

Exemplu de încheiere a scrisorii de intenție adaptabilă

Am încredere că voi aduce o aduce o contribuție semnificativă la succesul echipei dumneavoastră și mi-ar face plăcere să discutăm la interviu despre viziunea mea pentru un sector imobiliar mai profesionist. Vă mulțumesc pentru atenția acordată.

S-a copiat!

Cum se face o scrisoare de intenție pentru agenți imobiliari fără experiență

Poate n-ai mai lucrat în domeniul imobiliarelor. Nicio problemă, toți trebuie să începem de undeva. Există niște trucuri prin care poți să-ți convingi viitorul angajator.

Iată-le mai jos:

  • Discută despre abilitățile transferabile. Domeniul imobiliarelor acoperă un spectru generos de abilități, așa că, dacă ai mai lucrat în domenii în care se cereau abilități de comunicare sau negociere, deja ai făcut un pas în față. Centrează-ți argumentația pe abilități deja dobândite care te-ar putea ajuta.
  • Arată că te-ai documentat. Subliniază cât de bine cunoști zona în care vei lucra, relațiile pe care le ai și ideile pentru dezvoltarea companiei.
  • Vino cu exemple. Corelează totul cu exemple concrete, dacă le ai.
  • Arată că ești gata să înveți. Entuziasmul este de departe una dintre calitățile de bază în domeniu. În plus, imobiliarele sunt un domeniu ultradinamic, în care totul este în continuă schimbare – arată-ți flexibilitatea.

Așa vei reuși să compensezi lipsa de experiență și să-ți demonstrezi potențialul. Nu uita că s-ar putea să te ajute și o scrisoare de intenție pentru cei care fac o reconversie profesională

Aspecte principale

Când este redactată corect, o scrisoare de intenție pentru agenții imobiliari îți pune în lumina perfectă abilitățile, experiența și pasiunea pentru domeniu.

Totuși, dacă vrei să scapi de bătăile de cap specifice formatării și redactării, îți recomandăm creatorul nostru de scrisori de intenție. 

Creează-ți scrisoarea de intenție în câteva minute
Creează-ți scrisoarea de intenție în câteva minute
Ieși în evidență și angajează-te mai repede în postul ideal datorită colecției noastre de modele gratuite pentru scrisori de intenție, concepute de experți.
Creează o scrisoare de intenție

Modele gratuite cu design profesionist

Pe CVapp.ro s-au creat peste 10 milioane de CV-uri și scrisori de intenție – aici ai soluția online de top pentru promovarea carierei și accesul la interviuri
4 din 5
bazat pe un număr de 6 evaluări pe Trustpilot
Utilizează acest modelStockholm cover_letter template
Stockholm
Peste 1.500.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelNew York cover_letter template
New York
Peste 470.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelViena cover_letter template
Viena
Peste 130.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSydney cover_letter template
Sydney
Peste 170.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelLondra cover_letter template
Londra
Peste 310.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelDublin cover_letter template
Dublin
Peste 270.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMoscova cover_letter template
Moscova
Peste 67.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelAmsterdam cover_letter template
Amsterdam
Peste 170.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMadrid cover_letter template
Madrid
Peste 160.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSantiago cover_letter template
Santiago
Peste 150.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSingapore cover_letter template
Singapore
Peste 56.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelOslo cover_letter template
Oslo
Peste 61.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelCape Town cover_letter template
Cape Town
Peste 8.300 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelParis cover_letter template
Paris
Peste 38.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBerlin cover_letter template
Berlin
Peste 98.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelGeneva cover_letter template
Geneva
Peste 3.600 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelVancouver cover_letter template
Vancouver
Peste 49.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelTokyo cover_letter template
Tokyo
Peste 65.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMilano cover_letter template
Milano
Peste 54.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelLisabona cover_letter template
Lisabona
Peste 32.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBarcelona cover_letter template
Barcelona
Peste 31.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelCopenhaga cover_letter template
Copenhaga
Peste 24.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelChicago cover_letter template
Chicago
Peste 21.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRio cover_letter template
Rio
Peste 31.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRoma cover_letter template
Roma
Peste 6.100 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBoston cover_letter template
Boston
Peste 19.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelToronto cover_letter template
Toronto
Peste 110.000 utilizatori au ales acest model
Acest site utilizează cookie-uri pentru a optimiza experiența utilizatorilor și a genera date analitice și de marketing. Prin utilizarea site-ului nostru, ești de acord cu toate cookie-urile în conformitate cu Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate.
Acceptă cookie-uri