Hobby-uri CV – iată subiectul multor dileme. Ce hobby-uri să trec în CV? Ce exemple de hobby pentru CV ar fi mai potrivite? Unii susțin că ele nu au ce căuta în documentele trimise angajatorului, însă, dacă sunt autentice și dau o doză de personalitate CV-ului, atunci s-ar putea să-ți dea un avantaj solid. Poate atingi un numitor comun cu recrutorul sau poate arăți că ai interese extraprofesionale corect orientate. Oricum ar fi, nu strică să dai o dimensiune în plus candidaturii tale, una mai umană și mai personală.
Hobby-uri CV: le trecem sau nu?
Există multe rubrici în CV care sunt obligatorii, dar secțiunea dedicată hobby-urilor nu se numără printre ele. Acest articol va discuta aspectele oarecum complicate ale problemei, dar concluzia este că hobby-urile din cv sunt condiționate de relevanța lor.
Dacă vrei totuși să treci hobby-uri în CV, o idee proastă ar fi să le folosești ca umplutură când nu ai prea multe de zis despre experiența proprie. Dacă ești la început și ai un CV mai străveziu, trebuie să pui la treabă secțiunile „Despre mine”, cea dedicată experienței profesionale și cea cu abilități – concentrează-ți eforturile acolo. Câteva rânduri interesante despre hobby-uri sunt cireașa de pe tortul unei candidaturi excelente, însă niciodată nu te va chema cineva la interviu doar de dragul lor.
Hobby-urile din CV îți demonstrează angajamentul față de o activitate căreia îi dedici eforturi continue – o calitate de bază în multe profesii. Dacă e relevant, arată și cât de bine te pricepi la acest hobby și de cât timp îl practici.
Cum și când se trec hobby-urile în CV
Poate nu știi ce hobby-uri de pus în CV sunt mai importante, însă „cum” și „când” sunt primele două întrebări la care trebuie să răspunzi. Angajatorii caută candidați cu soft skills, de exemplu, atenție la detalii, deschiderea față de noi provocări, comunicarea în echipă, nu doar experiență sau pregătire practică specifică.
Dacă activitățile tale din timpul liber bifează indirect aceste cerințe, nu strică să le faci loc în CV. Hobby-urile din CV pot să-ți descrie personalitatea și energia, dându-ți un avantaj important față de restul plutonului. Gândește-te cum ar putea vedea altcineva hobby-ul tău, fără a te crampona de propria ta perspectivă. Care sunt opinii frecvent auzite? Ar putea considera recrutorul că te va ajuta în candidatură?
CV-ul tău este biletul către un interviu în persoană. El trebuie să arate cine ești și de ce te potrivești la acel job. Iată câteva sfaturi pentru enumerarea hobby-urilor în CV în așa fel încât să te prezinți drept candidatul mult căutat:
- Personalizează-ți CV-ul cu hobby-uri și abilități relevante
- Creează o listă compactă, similară cu rubrica de abilități
- Arată că ai hobby-uri variate, dar nu exagera
- Evită hobby-uri prea personale sau cu substrat politic
- Trece hobby-urile pe CV în partea de jos
- Nu depăși 2-3 hobby-uri
Hobby-uri CV: cum le prezentăm?
Unii pot opta să treacă pur și simplu 2-3 hobby-uri pe un rând de text, dar, dacă ai mai multe de spus la fiecare hobby (și poate ți-ar fi de ajutor), atunci, uite niște sugestii:
- Tuning și reparații auto – Modificări la carburatoare/chiulase/admisii la modele de Dacia 1310 și la un model de BMW E36 participant la Raliul Retro
- Șah – câștigător al Campionatului Național de Amatori în 2023
- Programare - crearea site-urilor pentru inițiativa Save Romania’s Forest din 2022
Cum alegi hobby-uri care „dau bine”, dar se intersectează și cu abilitățile din CV
Cele mai bune hobby-uri dintr-un CV nu sunt neapărat cele universal practicate, ci acelea care îți pun în lumină cele mai bune trăsături, însă arată și că ești sincer și la obiect. Fiecare hobby trebuie să reflecte abilități care ar putea fi utile la locul de muncă. Începe prin a înțelege abilitățile din anunț și cum pot fi ele reflectate prin sportul sau activitățile practicate, de exemplu:
- Capacitatea de a lucra sub presiune - schi alpin, yoga, darts
- Respectarea termenelor limită - gătit, gaming, rebusuri
- Delegare - paintball, fotbal, sporturi pentru tineri
- Buget și finanțe - călătorii, voluntariat, colecționarea de antichități
Când vine vorba să îți descrii interesele în timpul unui interviu, nu te limita la pasiunea ta. Recrutorul vrea să știe dacă aștepți cu nerăbdare să îți iei locul la noul job. Dacă îi arăți doar că nu știi decât cum să mai adaugi niște benzi RGB în carcasa PC-ului, potențialul tău șef ar fi îndreptățit să se întrebe cât de mult vei sta să pierzi vremea pe banii lui.
Câte hobby-uri se trec în CV?
Doar fiindcă ai trecut un hobby, nu înseamnă că trebuie să mai adaugi câteva pentru a mai „căptuși” secțiunea. Riști ca viitorul angajator să se intereseze despre cel care te pasionează mai puțin, iar atunci o vei da din colț în colț. Dacă ai un singur hobby (adică cu unul în plus decât mulți dintre noi), e suficient să dai mai multe detalii despre el.
Unde se trec hobby-urile în CV?
Bine plasate, hobby-urile din CV îți pot da un avantaj față de alți candidați. Însă, istoricul profesional și educația au prioritate față de alte activități. În funcție de modelul de CV folosit, ai putea pune hobby-urile la sfârșitul CV-ului sau într-o bară laterală cu date suplimentare.
Trece hobby-urile în CV într-o secțiune specială cu buline doar dacă nu ai prea multă experiență relevantă. Experiența profesională anterioară, chiar cea extraprofesională (stagii și studii), va cântări mai mult în balanță decât hobby-urile.
Scrie clar și succint, trecând și informații interesante care să-ți creeze un portret și ca persoană, și ca angajat. Totuși, nu include date inutile. Vrei doar să creezi context când hobby-ul îți îmbunătățește semnificativ viața profesională.
Dacă printre hobby-uri se numără activități de voluntariat, ai putea încorpora experiența într-o secțiune numită astfel sau la secțiunea experienței profesionale, deoarece ele vor atrage probabil mai multă atenție decât secțiunea de hobby-uri.
Să completez secțiunea hobby-uri din formularele online?
Uneori, formularele online conțin și o astfel de secțiune. Lasă această rubrică goală (și în CV la fel) dacă nu ai un hobby relevant pentru post.
Hobby-uri CV: ce impresionează mai mult?
Hai să vedem câteva hobby-uri frecvente și felul în care le-am putea pune în cea mai bună lumină.
Voluntariatul. Când vine vorba de experiența din CV, trebuie să fie cât mai compatibilă cu fișa postului. Totuși, orice formă de voluntariat este în general un avantaj. Un studiu recent a arătat că 82% dintre managerii de recrutare preferă candidații foști voluntari. Așa, arăți că te dedici echipei, comunității și obiectivelor pe termen lung.
Fotografia. Fotografii folosesc ambele emisfere cerebrale și compun imagini echilibrate estetic, însă și înțeleg și mecanismele complexe ale aparatelor foto. Trece fotografia în hobby-uri numai dacă este o pasiune personală. Dacă fotografia face parte din experiența ta profesională sau din cerințele postului, atunci detaliază totul în secțiunea dedicată experienței.
Sporturi de echipă. Pasiunea pentru sporturi în echipă arată abilități de comunicare puternice, capacitatea de a lucra sub presiune și accentul pe echilibrul dintre viața profesională și cea privată. Totuși, ar fi ideal dacă ai putea trece și alte sporturi în afară de fotbal.
Scris și blogging. Aici ai o ocazie excelentă de a demonstra că știi să scrii și să te autopromovezi cu hobby-urile din CV. Dacă ai un blog sau ai scris articole bine documentate și scrise corect, arată că ai gândire critică, că ești la zi cu noutățile din domeniu și că ai inițiativă.
Ce hobby-uri să nu trecem în CV-uri?
Hobby-urile tabu sunt cu sutele, n-am avea loc să le pomenim aici. Uite o regulă de bază: dacă nu ți-ar plăcea să afle tot biroul despre hobby-ul tău, atunci probabil că nu-și are locul în CV. Și încă ceva: oricât ai ține la convingerile tale politice sau religioase, discută-le în altă parte. Nu știi cine îți citește CV-ul și nu știi nici cum gândește.
La final
În prezent, echilibrul dintre viața profesională și cea privată este un avantaj la locul de muncă. Dacă hobby-urile din CV îți formează acest gen de portret, atunci trece-le în CV. Avantajele tale:
- Vei spune o întreagă poveste într-o scurtă propoziție
- Vei sugera că ai abilități corelate cu acel loc de muncă
- Vei da tonul unei conversații pozitive în timpul interviului, care poate fi asociată locului de muncă
Pentru un bun punct de plecare, compară lista de hobby-uri cu fișa postului.
Când vezi că se suprapun, trecerea hobby-urilor în CV poate fi biletul câștigător pentru un interviu cu angajatorul.