1. Exemple de CV
  2. Analist de date
Scris de Paul DruryPaul Drury

Exemplu de CV și ghid de redactare pentru Analist de date

Un exemplu de CV specific profesiei și testat în practică + un ghid de redactare cu care să-ți obții viitorul loc de muncă în 2024. Poți edita acest exemplu de CV pentru Analist de date și vei începe să construiești rapid și simplu un CV perfect în doar câteva minute. Trebuie doar să-ți introduci datele, să descarci noul CV și vei discuta imediat cu angajatorul!
4.7
Evaluare medie
32 persoane l-au evaluat deja
Exemplu de CV și ghid de redactare pentru Analist de date
Editează acest CV

Cele mai bune decizii sunt luate după o analiză atentă a datelor. Totuși, într-o lume în care datele sunt omniprezente și sunt și vizibile, și ascunse, chiar și cei mai experimentați lideri de afaceri se pot simți copleșiți. Ei au nevoie de oameni cu instrumentele și mentalitatea potrivite pentru a parcurge setul de date, oameni care să le colecteze, să le analizeze, să identifice tipare și să preia informații din ele, dar și să raporteze rezultate care să indice acțiunile corecte. Acești oameni sunt analiștii de date, iar ei sunt foarte căutați în prezent.

Totuși, nu strică să remarcăm că nu sunt prea mulți pe piață. De multe ori, e de-ajuns să scrii „analist de date” în partea de sus a CV-ului (și să ai câteva calificări de bază și niște experiență relevantă) și vei avea garantat câteva interviuri. Persoanele cu noțiuni de bază și formare în domeniul științei datelor își găsesc sigur un loc de muncă în prezent. Însă găsirea unui loc de muncă într-o organizație care își axează toate activitățile pe știința datelor nu este deloc o sarcină ușoară. Doar 5% dintre marile corporații au un departament de proporții dedicat analizei datelor, iar cei interesați să lucreze acolo și să învețe de la cei așii din domeniu au de înfruntat o concurență dură. 

Acest ghid va studia felul în care diversele calități ale celor mai reușiți analiști de date pot fi integrate într-un CV care să îi prezinte ca fiind nu doar niște simple „calculatoare ambulante”. Acest ghid îți va arăta cum să:

  • demonstrezi că abilitățile tale de analist de date își au locul la cei mai buni angajatori din domeniu;
  • explorezi modul în care metodele tale de analiză a datelor au transformat afaceri în realitate;
  • satisfaci cerințele de bază ale CV-urilor pentru a trece de software-ul ATS;
  • pui accentul pe abilitățile tale interpersonale, dar și pe abilitățile de calcul tabelar.

Împreună cu modelele noastre de CV-uri și cu instrumentul nostru de creare, te vom ajuta să dai o nouă viață datelor tale profesionale.

Care este rolul analistului de date?

Domeniul științei datelor se dezvoltă la fel de rapid ca tehnologia informației care stă la baza lui. Acum zece ani, un program rudimentar analiza câteva baze de date; acum, însă, megacomputere parcurg munți întregi de date și scot la iveală niște tendințe absolut surprinzătoare. Analiștii de date sunt protagoniștii transformării acestor date într-o formă utilizabilă pentru companii. Multe dintre acestea din urmă se laudă cu volumul imens de date pe care îl au la dispoziție, însă doar puține dintre ele și reușesc să înțeleagă ce ar putea face cu ele. Imaginează-ți un fișier Excel cu un milion de coloane și 10 milioane de rânduri. Este atât de complex, încât îți trebuie un supercomputer pentru a-l putea utiliza, însă ai nevoie și de un superanalist care să interpreteze toate datele.

Pentru a găsi soluții, analiștii de date trebuie să înțeleagă întâi natura problemei. Ei trebuie să poată discuta cu colegii pe înțelesul lor, să înțeleagă adevăratele probleme ale companiei și să vadă ce fel de date ar putea oferi potențiale soluții. Colectarea datelor este ușoară – mai greu este să știi că ai colectat datele care te vor îndruma în direcția corectă. 

Cum se completează un CV de analist de date

Prima informație importantă și necesară în redactarea CV-ului este identificarea secțiunilor relevante. CV-ul trebuie să trebuie să conțină următoarele elemente:

  • antetul CV-ului;
  • profilul profesional (numit și secțiunea „Despre mine”);
  • secțiunea cu istoricul profesional;
  • secțiunea cu abilități din CV;
  • secțiunea destinată educației.

De aceea, CV-ul analistului de date trebuie să demonstreze un bun simț de afaceri. Fără el, ar fi ca și cum ai rătăci printr-o livadă imensă de meri și n-ai ști sigur ce copac să scuturi pentru a găsi merele cele mai bune.

Deși CV-ul analiștilor de date trebuie să fie redactat pentru un public mai generic din domeniul afacerilor (deoarece responsabilul de angajări propriu-zis este adesea un angajat de nivel mai înalt, însă nu din sectorul tehnologic), candidații nu trebuie să uite să includă toate detaliile despre limbajele de programare ezoterice și proiectele infernal de dificile cu care să-și delecteze viitorii șefi și colegi. 

Abilitățile de management al proiectelor reprezintă o altă latură importantă în rolul analiștilor de date. Analiștii de date lucrează adesea în echipe cu specialiști din alte departamente și trebuie să dea o direcție tehnică (dacă nu chiar și organizațională) proiectelor. Capacitatea lor de a identifica tipare și de a interpreta datele poate fi apoi transpusă în acțiuni concrete de către specialiștii implicați, iar produsul final este un adevărat efort de echipă. 

Adaptarea CV-urilor în funcție de angajator are o importanță primordială, iar acest deziderat se aplică și CV-urilor analiștilor. Dacă poți vorbi despre genul de proiecte pe care viitorul angajator le va pune în practică, devii automat candidatul ideal. Cititul CV-urilor trebuie să fie o plăcere pentru potențialii angajatori, iar dacă și o persoană fără cunoștințe tehnice observă că experiența ta reflectă nevoile companiei, ai deja un mare avantaj față de rivali. CV-ul analistului de date trebuie să îi arate companiei că acea persoană este cea care va identifica tendințele și perspectivele din domeniu.

Sfat profesionist

Cum să treci de ATS

Analiștii de date știu prea bine că măsura calității unui software (sau a unui algoritm) este dată de modul în care este programat. Dat fiind numărul mare de candidați care participă la procesul de recrutare, organizațiile folosesc un software numit sistem de procesare-triere a candidaților (Applicant Tracking System, ATS) pentru a selecționa candidații din prima fază. Dacă anumite CV-uri nu includ suficiente cuvinte-cheie, înseamnă că unii candidați foarte calificați pot fi dați la o parte, fără ca CV-urile să le mai fi citite de oameni. Nu uita să incluzi cuvintele pe care le caută acești angajatori.

Citește anunțul postului pentru a stabili ce competențe esențiale caută angajatorul. Pentru ATS, anunțul va fi de multe ori un șablon din care extrage cuvinte-cheie, așa că trebuie să existe suficiente asemănări între el și CV-ul tău.

Exemplu de profil profesional în CV-ul analistului de date

Profilul unui analist de date trebuie să se concentreze pe trei aspecte: expertiza în domeniu, simțul afacerilor și proiectele de succes. Ești bun la ce faci, ești util pentru cei din jurul tău și inteligența ta va crește profitul angajatorului tău? CV-ul trebuie să arate cum te distingi de alți candidați, care probabil vor veni și ei cu o listă lungă de abilități analitice. Când îți prezinți rolul de „interfață” între date și colegii tăi, atunci îți arăți adevărata valoare. Când discuți despre impactul proiectelor tale asupra direcției și rentabilității companiei, atunci îți transpui în termeni concreți abilitățile tale fantastice din domeniu.

Dacă nu discuți modul în care colectezi și analizezi datele în profil, potențialul angajator va fi suspicios. Simțul tău în afaceri nu trebuie să-ți pună în umbră talentele esențiale de analiză a datelor. Discută despre problemele rezolvate, anvergura datelor cu care ai lucrat și software-ul folosit.

Totuși, datele nu pot rămâne cuminți la locul lor de pe server. Analiștii de date trebuie să le comunice colegilor și să îi ajute să le înțeleagă, iar fiecare are propria sa strategie în acest sens. Trebuie să descrii cu exactitate modul în care le dai viață, deoarece ar fi inutil să le treci într-un fișier Excel pe care numai tu să-l înțelegi. S-ar putea ca acest articol să-ți fie de ajutor.
 

Sfat profesionist

Trece și alte persoane în profilul tău profesional

Munca unui analist de date are la bază și contribuții importante din partea altora. Analiștii de date își prezintă concluziile colegilor, discută despre semnificația lor, țin cont de feedback pentru a-și rafina modelele și generează noi ipoteze pe baza tuturor dovezilor. Chiar dacă au o perspectivă mai aprofundată asupra datelor, cei din jur nu trebuie să le înțeleagă dintr-un unghi diferit. Traiectoria ideală de viitor poate fi găsită doar prin colaborare. 

Exemplu de CV: Profil profesional analist de date

Analist de date experimentat și motivat, cu o experiență bogată în identificarea eficiențelor și problemelor din fluxuri de date. Specializat în preluarea și monitorizarea datelor din mai multe fluxuri, inclusiv Access, SzL și Power BI și comunicarea necesităților din proiecte. Capacitate de sinteză a acumulărilor de date și de interacționare eficientă cu colegi și clienți. Palmares dovedit de generare a documentelor rezumative pentru audituri lunare și trimestriale și rapoarte de conformitate.

S-a copiat!

Exemplu de istoric profesional în CV

Ca analist de date, istoricul tău profesional trebuie să se concentreze pe detaliile realizărilor tale în domeniu. Degeaba vorbești despre abilitățile tale fără a spune și ce rezultate ai obținut cu ele. Limitează-te la proiectele esențiale care ar putea fi relevante pentru viitorul tău angajator și trece mai multe detalii despre angajatorii mai recenți. 

Știința datelor a evoluat semnificativ în ultimii patru-cinci ani, așa că experiența anterioară din carieră va fi mai puțin relevantă. Arată cum ai progresat prin amploarea proiectelor care ți-au fost încredințate și complexitatea datelor cu care ai lucrat. Dacă vrei să descrii detaliat ai putea folosi metoda STAR, – Situația în care te aflai; T – Tema/sarcina pe care o aveai; A – Acțiunea/strategia aplicată; R- Rezultatul obținut.

Alegerea celui mai bun format de CV pentru analiștii de date

Majoritatea analiștilor de date preferă formatul invers cronologic la rubrica istoricului profesional (dar și a educației). Astfel, jobul actual sau ultimul job va fi primul, și invers. Dacă ai progresat în carieră și ai bifat locuri de muncă tot mai bune, astfel vei plasa cele mai impresionante realizări în fruntea listei.

Exemplu de CV: Istoric profesional

Analist de date la StreamResolve, București
Iulie 2020 — Prezent

  • Profiling și segmentare pentru acțiuni de targetare
  • Crearea de standarde și proceduri de modelare a datelor
  • Analiza oportunităților de business din date istorice în cadrul mai multor proiecte internaționale
  • Deplasări în străinătate în scopuri de training și management al datelor
  • Identificarea anomaliilor și discordanțelor și validarea și curățarea bazei de date
  • Activități cu seturi de date complexe și pregătirea noilor angajați pentru a le utiliza

 

Analist de date la DataFlux, București
Octombrie 2018 — Iulie 2020

  • Efectuarea validării detaliate a datelor de la furnizori din întreaga lume
  • Asumarea rolului de persoană de contact principală pentru echipele de servicii clienți din diverse proiecte
  • Documentarea și soluționarea discordanțelor în cadrul echipei
  • Fuzionarea datelor în seturi existente, cu menținerea atentă a seturilor și documentației anterioare
  • Crearea de tutoriale destinate tehnicilor actuale de management al datelor
  • Comunicarea eficientă cu managerii de proiect pe subiectul problemelor și necesităților specifice
S-a copiat!

Mostră de CV cu abilități pentru analistul de date

Secțiunea de abilități din CV-ul analistului de date este cea în care angajatorul se așteaptă să arăți că ai toate aptitudinile necesare în domeniu. Dacă lipsesc unele, e un semnal de alarmă, așa că lista trebuie să fie cât mai cuprinzătoare. 

Iată câteva dintre cele pe care candidații din eșalonul superior trebuie să le aibă: ei folosesc metode de ultimă oră pentru colectarea datelor, automatizând procesele și interpretând și analizând comportamentele. Cu ajutorul unui software de extragere a datelor, pot analiza datele, identifica tipare și construi modele de test. Când analizează seturile de date obținute, pot observa asocieri și trage concluzii în folosul companiei per ansamblu. 

Trebuie să posede abilități matematice și analitice avansate pentru a distinge aceste modele, dar și mai mult contează să poată transpune aceste observații în acțiuni simple și ușor de înțeles pentru colegii lor. Aici va fi nevoie de gândire creativă, dar și de libertate de interpretare.

Iată câteva dintre abilitățile pe care le poți include în secțiunea specifică:

Exemplu de CV: Abilități analist de date
  • Atenție la detalii
  • Programare cu model Lean
  • Abilități de leadership
  • Curățare date
  • Modelare date
S-a copiat!

Exemplu de secțiune cu educație în CV

Secțiunea de educație a CV-ului este cea în care analistul de date își prezintă acreditările care îl fac eligibil. Mulți analiștii de date au diplome în matematică, economie sau știința datelor. Poți întâlni adesea și oameni formați în domenii precum statistica, mai ales dacă au fost transferați la nivel intern de la departamentele de operațiuni sau cele financiare. Diplomele postuniversitare în domeniul științei datelor sunt frecvente. Uneori, este utilă și o perspectivă mai amplă, așa că mulți angajatori acceptă cu bucurie și diplomele de economist. De obicei, în secțiunea dedicată educației se detaliază toate limbajele de programare și softurile de date cunoscute – cu cât știi mai multe, cu atât mai bine.

Exemplu de CV: Secțiunea educației

Diplomă de master în Analiza de date în afaceri, Facultatea de Administrație și Afaceri, București
Septembrie 2016 — Iunie 2018

  • Șef de promoție.

 

Diplomă de licență în Știința datelor, Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Universitatea Tehnică a Moldovei, Chișinău
Septembrie 2013 — Iunie 2016

S-a copiat!

Aspecte de reținut pentru CV-urile de analist de date

  1. Analiștii de date sunt căutați, dar concurența este pe măsură la joburile de analist de date mai bune.
  2. Trebuie să arăți cum îți vei transforma analizele în strategii de afaceri profitabile.
  3. Axează-te pe abilitățile de comunicare și influențare, adică felul în care „traduci” statisticile pentru alții.
  4. Dă detalii despre proiectele tale de anvergură, într-un proces integral.
  5. Istoricul tău profesional trebuie să includă detalii complete despre capacitățile tale tehnice.
  6. Arată impactul pe care îl ai asupra companiei tale: cum vei schimba ceva tu, ca individ?
  7. Nu uita să comunici toate detaliile privind studiile și calificările tale profesionale.
Construiește-ți CV-ul în 15 minute
Construiește-ți CV-ul în 15 minute
Folosește modele profesioniste de CV-uri testate în realitate, care aplică exact „regulile CV-urilor” cerute de angajatori.
Creează-mi CV-ul
4.7
Editează acest CV
Distribuie acest articol

Modele de CV atractive, gata de utilizare

Câștigă încrederea angajatorilor și recrutorilor cu unul dintre cele 25+ modele de CV-uri elegante, cu design profesionist. Descarcă-le în Word sau PDF.
4 din 5
bazat pe un număr de 5 evaluări pe Trustpilot
Utilizează acest modelStockholm resume template
Stockholm
Peste 8.900.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelNew York resume template
New York
Peste 4.100.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelViena resume template
Viena
Peste 2.200.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSydney resume template
Sydney
Peste 1.900.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelLondra resume template
Londra
Peste 3.800.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelDublin resume template
Dublin
Peste 4.100.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMoscova resume template
Moscova
Peste 750.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelAmsterdam resume template
Amsterdam
Peste 1.800.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMadrid resume template
Madrid
Peste 1.500.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSantiago resume template
Santiago
Peste 1.300.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSingapore resume template
Singapore
Peste 730.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelOslo resume template
Oslo
Peste 600.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelCape Town resume template
Cape Town
Peste 59.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelParis resume template
Paris
Peste 560.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBerlin resume template
Berlin
Peste 1.500.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelGeneva resume template
Geneva
Peste 35.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelVancouver resume template
Vancouver
Peste 520.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelTokyo resume template
Tokyo
Peste 360.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMilano resume template
Milano
Peste 940.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelLisabona resume template
Lisabona
Peste 240.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBarcelona resume template
Barcelona
Peste 490.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelCopenhaga resume template
Copenhaga
Peste 100.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelChicago resume template
Chicago
Peste 160.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRio resume template
Rio
Peste 210.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRoma resume template
Roma
Peste 210.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBoston resume template
Boston
Peste 120.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRirekisho resume template
Rirekisho
Peste 58.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelShokumukeirekisho resume template
Shokumukeirekisho
Peste 4.100 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelAthens resume template
Athens
Peste 140.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBrussels resume template
Brussels
Peste 79.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelPrague resume template
Prague
Peste 26.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelShanghai resume template
Shanghai
Peste 46.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelToronto resume template
Toronto
Peste 2.100.000 utilizatori au ales acest model
Acest site utilizează cookie-uri pentru a optimiza experiența utilizatorilor și a genera date analitice și de marketing. Prin utilizarea site-ului nostru, ești de acord cu toate cookie-urile în conformitate cu Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate.
Acceptă cookie-uri