Emil Cioran spunea că nu poți fi un psiholog bun dacă nu ești chiar tu un subiect bun de studiat. Autocunoașterea este piatra de temelie a profesiei, iar valoarea terapiei prin scris este indiscutabilă. Cum poți să-ți treci personalitatea prin filtrul cuvântului scris în așa fel încât să convingi un potențial angajator?
În lumea psihologilor, calitățile individuale se transformă în atuuri profesionale, iar o scrisoare de intenție bine structurată le pune în lumină. Mai jos vei găsi sfaturi de redactare și structurare a acestui document important, care îți oferă avantaje testate în practică.
Exemplu complet de scrisoare de intenție pentru psihologi
Stimate domn Polus,
După absolvirea masteratului de Psihoterapie a copilului și familiei, m-am specializat în scurt timp în psihologia elevului. Am vrut să îmbunătățesc rezultatele copiilor din Sectorul 5. Când înveți un copil să-și înțeleagă mai bine gândurile și emoțiile, îl pregătești pentru un viitor echilibrat.
În ultimii patru ani, am făcut parte dintr-o echipă de psihologie specializată pe elevii cu nevoi speciale și cei proveniți din medii defavorizate. Am avut o contribuție substanțială la crearea strategiei ATAS pentru abordarea problemelor de sănătate mintală în educație și combaterea adicțiilor. Am și implementat un concept de consiliere relațională care a fost apreciat de colectivele didactice din întregul sector. Chestionarul de la final de an arată că 84% dintre copii au considerat că perspectivele de viitor li s-au îmbunătățit semnificativ.
Am pus la punct un sistem de evidențe și măsurători care au stat la baza validării activității noastre. Copiii au crezut în noi, deoarece le-am putut arăta rezultatele bune ale foștilor participanți. Întregul sistem a fost digital și am ținut mereu legătura cu elevii în situații de risc. Astfel, au știut că cineva le este alături.
Înțeleg dificultățile specifice zonei dumneavoastră și știu că vă pot ajuta studenții din medii defavorizate. Anexez 17 recomandări personale și mi-ar face plăcere să discutăm detaliat la un interviu.
Cu stimă,
Augusta Dumitrașcu
Secțiunile scrisorii de intenție pentru psihologi
Psihologii îi ajută pe alții să spună ce au de spus, dar pot întâmpina probleme când vine vorba de propria lor poveste profesională. Ca la orice ședință de terapie, o structură solidă stă la baza unei concluzii satisfăcătoare. Arată-i viitorului superior că îți poți expune povestea convingător și relevant, fără a te abate prea mult de la formatul tipic al scrisorii de intenție și fără a depăși o pagină:
- Antetul. Această porțiune trebuie să semene cu un cabinet de psihologie: imaculat, prezentabil și discret. Va cuprinde numele tău complet, adresa de e-mail și numărul de telefon, fără a fi prea strident. Poți trece aici și un link la un site/blog/cont de LinkedIn, cu condiția să oferi un conținut relevant.
- Formula de salut. Ai nevoie de o exprimare mai formală, însă nu vagă. Află cui i te adresezi și începe cu convenționalul „Stimate/Stimată”. Evită clișee de tipul „În atenția celor interesați”. Dacă te adresezi unui colectiv, „Stimată echipă de la XYZ” e acceptabil.
- Introducerea. Pornește cu câteva detalii de impact, eventual cu o frază care să arate o evoluție sau un contrast. Introducerea ocupă primele câteva secunde, vitale dacă vrei să captezi atenția recrutorului.
- Cuprinsul scrisorii de intenție. Aici îți prezinți experiența și abordarea în două-trei paragrafe. Dimensiunea personală contează, deoarece lucrezi cu oameni.
- Încheierea. Un scurt paragraf în care fixezi mesajul în mintea cititorului și îl îndemni discret să te cheme la interviu.
- Formula de final. Folosește o formulă profesionistă, apoi tastează-ți numele complet la final.
Dacă ai nevoie și de alte resurse, celelalte exemple de scrisori de intenție îți vor fi utile. Printre ele vei găsi câteva modele de scrisoare de intenție din domenii conexe:
Dacă totuși cauți un ghid mai detaliat despre cum se scrie fiecare secțiune, avem un articol despre redactarea scrisorii de intenție. Acum, ai tot ce îți trebuie pentru a trece la introducere și cuprins.
Introducerea scrisorii de intenție pentru psihologi
Introducerea va indica natura activității viitoare. Vino cu câteva informații despre experiența anterioară relevantă, punându-le în context și indicând și rezultate, dacă nu sunt confidențiale. Care cerințe din anunț le vor pune probleme altor candidați și cum te poți distinge de ei?
Dacă primele cuvinte sunt banale și neinteresante, vei pierde imediat atenția recrutorului. Pentru a putea explora mintea altor persoane, trebuie să arăți că și mintea ta merită explorată. Arată cum ai schimbat în bine viețile altora.
Stimată doamnă Murgescu,
Ca formator în domeniul terapiei relaționale, înțeleg și provocările din viața unui cuplu, dar și dinamica de grup. Cei peste 200 de participanți la cursurile mele au pornit la drum cu un pachet de cunoștințe solid, iar unii dintre ei au devenit formatori la rândul lor.
Vă adresez această scrisoare pentru a-mi exprima interesul pentru postul de psiholog în instituția dvs., conform anunțului de pe psihomonitor.ro. Ca absolvent al Facultății de Psihologie de la UB, am acumulat numeroase cunoștințe solide în domeniu.
Exemplele de mai sus îți arată în linii mari cam ce direcție ar fi recomandată. Contraexemplul din dreapta nu este doar scris într-un limbaj de lemn, ci este prea vag și irelevant. Exemplul din stânga identifică clar activitatea autorului, conturează scurt experiența lui și oferă și cifre clare, care îi dau credibilitate.
Cuprinsul scrisorii de intenție pentru terapeuți
Ai atras cititorul către miezul poveștii tale, acum e momentul să o lași să se desfășoare. Paragrafele cuprinsului sunt organizate tematic, însă au o evoluție proprie:
- Întâi îți prezinți abilitățile și experiența în domeniu.
- Apoi arăți că înțelegi cultura și etica organizației respective.
- Scrii o încheiere directă și memorabilă.
- Vii cu un îndemn la acțiune prin care îți convingi cititorul să te cheme la interviu.
Primul paragraf din cuprins: abilități și experiență
Când ai candidat la acest post, probabil te-ai și gândit la cazurile câtorva clienți anteriori. Deși confidențialitatea contează, ai putea să vorbești despre ei într-un mod cât mai generic posibil pentru a arăta că ai acumulat experiență. Spre deosebire de CV, unde experiența este organizată mai succint și mai punctual, partea centrală a scrisorii de intenție îți dă ocazia să spui o poveste.
Totuși, nu poți divaga prea mult. Iată mai jos câteva puncte de interes care vor delimita prezentarea ta profesională:
- Specializare. E unul dintre cele mai nepotrivite domenii pentru oamenii „buni la toate”. Te ocupi de clienți cu adicții? De copii cu ADHD? De consiliere vocațională?
- Formare (continuă). Diplomă de licență, masterat, atestate... da, toate contează. Însă poți arăta că nu ai rămas încremenit în proiect? La ce cursuri și conferințe ai participat?
- Abilități profesionale. Vorbește despre felul în care soluționezi probleme (diagnosticându-le corect), despre cum comunici (relaționezi) și despre munca ta de cercetare/documentare. Etica profesională nu trebuie să lipsească nici ea din argumentație și poți să o ilustrezi cu un exemplu din cariera ta.
- Calități personale. Observarea, empatia, adaptabilitatea, inteligența emoțională... iată doar câteva sugestii dintr-o paletă foarte amplă. Lucrezi cu oamenii, iar ele nu pot fi decuplate prea ușor de competențele tale profesionale și vor fi prezentate în paralel cu ele.
Stimate domn Polus,
După absolvirea masteratului de Psihoterapie a copilului și familiei, m-am specializat în scurt timp în psihologia elevului. Am vrut să îmbunătățesc rezultatele copiilor din Sectorul 5. Când înveți un copil să-și înțeleagă mai bine gândurile și emoțiile, îl pregătești pentru un viitor echilibrat.
Psihologii ascultă ce povestesc clienții, însă este esențial să își spună povestea cât mai succint în scrisoarea de intenție. Metoda STAR e un instrument bun în acest caz. Descrie pe scurt Situația și Tema/sarcina din acel caz, arată ce Acțiuni ai întreprins și ce Rezultat ai obținut. Nu te întinde prea mult, vei putea discuta pe îndelete în timpul interviului.
Al doilea paragraf: calitățile tale și misiunea angajatorului
O parte esențială a candidaturii tale este adaptarea scrisorii de intenție la misiunea și cultura organizației vizate. Documentează-te și vezi dacă te regăsești în declarația de misiune a acesteia.
Arată cum vei reflecta valorile organizației prin principiile tale. Mai jos găsești un exemplu de la MAZE Center. Pe pagina „Despre noi” vei vedea ce oferă centrul, însă tot de aici afli și ce valori are:
- Siguranță
- Evoluție
- Empatie
- Acceptare
Hai să vedem cum ai putea aplica cele de mai sus într-un exemplu concret.
În ultimii patru ani, am făcut parte dintr-o echipă de psihologie specializată pe elevii cu nevoi speciale și cei proveniți din medii defavorizate. Am avut o contribuție substanțială la crearea strategiei ATAS pentru abordarea problemelor de sănătate mintală în educație și combaterea adicțiilor. Am și implementat un concept de consiliere relațională care a fost apreciat de colectivele didactice din întregul sector. Chestionarul de la final de an arată că 84% dintre copii au considerat că perspectivele de viitor li s-au îmbunătățit semnificativ.
Am pus la punct un sistem de evidențe și măsurători care au stat la baza validării activității noastre. Copiii au crezut în noi, deoarece le-am putut arăta rezultatele bune ale foștilor participanți. Întregul sistem a fost digital și am ținut mereu legătura cu elevii în situații de risc. Astfel, au știut că cineva le este alături.
Îndemn la acțiune și încheiere: finalul potrivit
Psihologii știu cât de important este să închei conversațiile cu un mesaj puternic. Același lucru este valabil și pentru scrisoarea de intenție. Încheie cu un ultim argument solid și cu un îndemn la acțiune prin care arăți că vrei să afli mai multe despre rol. Spune că aștepți cu nerăbdare un potențial interviu, arătând entuziasmul de care ai nevoie pentru următorul pas din carieră.
Înțeleg dificultățile specifice zonei dumneavoastră și știu că vă pot ajuta studenții din medii defavorizate. Anexez 17 recomandări personale și mi-ar face plăcere să discutăm detaliat la un interviu.
Cu stimă,
Augusta Dumitrașcu
Aspecte principale
- Scrisoarea de intenție trebuie să conțină cele mai relevante relatări din cariera ta, fără încălcarea confidențialității.
- Arată cum ți-ai ajutat pacienții și descrie rezultatele.
- Imprimă o doză de personalitate scrisorii de intenție.
- Folosește soluția noastră dacă vrei să ai o scrisoare de intenție convingătoare și bine structurată.