1. Blog
  2. Ajutor CV-uri
  3. Prezentarea intereselor personale în CV
Scris de Rolf BaxRolf Bax

Prezentarea intereselor personale în CV

4 minute de lectură
Prezentarea intereselor personale în CV
Prin prezentarea intereselor personale în CV, poți adăuga puțină culoare individuală. În acest articol, vom vedea de ce uneori interesele din CV îți pot aduce avantaje.

Îți folosești CV-ul pentru a candida la un loc de muncă. El îți dă șansa de a-ți evidenția calitățile profesionale, dar este totuși un document destul de sec și monoton. Poți da o notă personală CV-ului dacă incluzi o afirmație prin care îți prezinți interesele. În acest articol, vei afla de ce uneori nu strică să adaugi (câteva dintre) interesele tale în CV și cum ar trebui să procedezi.

Sugestii pentru prezentarea intereselor într-un CV

Trecerea intereselor personale în CV este cu siguranță avantajoasă, deși există situații în care s-ar putea să aibă un efect negativ. Poate nu-ți dai seama, dar s-ar putea ca interesele tale din afara locului de muncă să te ajute chiar la muncă. Recrutorii sunt interesați de acest aspect și se documentează mereu despre cum preferă candidații să-și petreacă timpul liber. 

Mai jos, vei găsi câteva exemple care te vor ajuta să înțelegi ce poate deduce un recrutor despre personalitatea ta din interesele tale. Dacă îți place să meșterești la motociclete, probabil că ești răbdător și ai și cunoștințe tehnice mai specializate. Dacă îți place să pictezi, dai dovadă de atenție la detalii și creativitate din plin. Dacă ai cinci câini, probabil că ai o fire mai grijulie, dar și abilități organizatorice solide. Interesele sunt bazate pe pasiunile tale, iar asta înseamnă că le poți dedica cu bucurie nenumărate ore. Dacă acele calități necesare pentru interesele tale sunt necesare și la lucru, la serviciu te vei simți imediat ca acasă.

Interese pe care să le treci într-un CV

Poate ai interese care pot fi asociate cu un curs sau un program de formare oferit de viitorul angajator. Poate te pasionează un domeniu care va căpăta cumva relevanță odată ce promovezi. După cum ți-ai dat seama, posibilitățile sunt practic infinite. De aceea, îți recomandăm să treci interesele neobișnuite în CV. Indiferent cât de irelevante par în raport cu locul de muncă la care candidezi, angajatorul ar putea vedea germenii viitoarei tale dezvoltări profesionale.

Interese din CV care declanșează acel „declic”

Responsabilii de angajări sunt și ei oameni. Poate că educația și istoricul tău profesional nu le trezesc interesul din prima. Totuși, s-ar putea să se răzgândească atunci când îți văd interesele. Până la urmă, nu toată lumea a jucat oină la nivel profesionist și nu prea mulți sunt îngrijitori de ponei. Cu interesele tale, poți sparge gheața la interviu de angajare; managerii de recrutări apreciază candidații care vorbesc cu pasiune despre anumite subiecte. Intervievatorul poate compara pasiunea și libertatea cu care îți prezinți interesele cu interesul pe care îl manifești față de locul vacant.

Cum se trec interesele în CV 

Dacă abia ai debutat pe piața locurilor de muncă și vrei să-ți îngroși puțin CV-ul, ai putea să-ți treci interesele sub formă de listă. Cu alte cuvinte, folosește câte un rând pentru fiecare interes. S-ar putea totuși să ai ceva experiență profesională în spate și să nu vrei să irosești spațiul pe care-l ai. În acest caz, mai bine treci interesele secvențial, cum vezi în exemplele de interese din CV de mai jos.

Interese: Orientul Îndepărtat, antichități, sociologie

Interese personale: ce nu se include

Oricât de mult te-ar atrage ideea de a da o nuanță personală CV-ului, există niște limite care nu se lasă sfidate. Include acele interese care par de bun-gust sau care nu par că îți vor afecta performanța profesională. Totuși, nu e bine nici să dai dovadă de superficialitate. Iată câteva exemple de interese care nu-și au locul în CV:

  • Ascultat heavy-metal
  • Îngrijirea reptilelor și arahnidelor
  • Consumul de croasante cu ciocolată
  • Flirtul
  • Practicile BDSM
  • Jocurile video
  • Ieșitul în oraș
Construiește-ți CV-ul în 15 minute
Construiește-ți CV-ul în 15 minute
Folosește modele profesioniste de CV-uri testate în realitate, care aplică exact „regulile CV-urilor” cerute de angajatori.
Creează-mi CV-ul
Distribuie acest articol
Alte lecturi
Ajutor CV-uri10 minute de lectură
Cum treci premiile într-un CV (cu exemple)
Cum treci premiile într-un CV (cu exemple)
Ajutor CV-uri5 minute de lectură
Când adaugi o fotografie la CV
Când adaugi o fotografie la CV?
Ajutor CV-uri10 minute de lectură
Analiză personală: iată ce informații trec oamenii în CV
Analiză personală: așa pun oamenii pe CV
Ajutor CV-uri14 minute de lectură
Modul de redactare a unei scrisori de intenție - ghid specializat [2023]
Modul de redactare a unei scrisori de intenție - ghid specializat [2023]
Parcurge toate articolele
Acest site utilizează cookie-uri pentru a optimiza experiența utilizatorilor și a genera date analitice și de marketing. Prin utilizarea site-ului nostru, ești de acord cu toate cookie-urile în conformitate cu Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate.
Acceptă cookie-uri