1. Exemple de CV
  2. Secretară
Scris de Anna MuckermanAnna Muckerman

Exemplu de CV și ghid de redactare pentru Secretară

Un exemplu de CV specific profesiei și testat în practică + un ghid de redactare cu care să-ți obții viitorul loc de muncă în 2024. Poți edita acest exemplu de CV pentru Secretară și vei începe să construiești rapid și simplu un CV perfect în doar câteva minute. Trebuie doar să-ți introduci datele, să descarci noul CV și vei discuta imediat cu angajatorul!
4.3
Evaluare medie
persoane l-au evaluat deja
Exemplu de CV și ghid de redactare pentru Secretară
Editează acest CV

Indiferent dacă vrei o carieră în domeniul administrativ sau intenționezi să faci primii pași în ierarhia marilor companii, jobul de secretară este punctul ideal de plecare. Probabil că ai deja numeroasele abilități organizatorice necesare pentru a te califica, așa că acum trebuie doar să arăți că ești candidatul potrivit. Cum procedezi?

Site-ul cvapp.ro îți este alături. Știm că tu ești primul punct de contact pentru companie și trebuie să proiectezi o imagine plăcută, așa că ți-am pregătit un creator de CV-uri simplu și atractiv, cu care impresionezi din prima încercare. În plus, pe site-ul nostru ai și exemple de CV-uri pentru zeci de profesii din care te poți inspira. Să începem!

Cum se face un CV de secretară?

Secretara este adesea coloana vertebrală dintr-o echipă de specialiști: ea le organizează programul și le planifică activitățile. De aceea, o secretară capabilă înțelege importanța structurii și ordinii.

Un CV de secretară reflectă aceste calități printr-o structură clară și ordonată:

  • antetul;
  • profilul profesional;
  • istoricul profesional;
  • educația;
  • abilitățile.

Pe lângă abilitățile organizatorice, trebuie să demonstrezi și că ai abilități de comunicare eficientă. Adaptează-ți formulările în consecință, scrie clar și corect, cu atenție la detalii.

Iată și alte câteva recomandări specifice:

  1. Menționează oricând este posibil cifre, statistici și realizări. Nu te limita la o simplă descriere a „atribuțiunilor”, toată lumea știe cu ce se ocupă secretarele.
  2. Dacă vorbim de o multinațională, interesează-te de imaginea și brandul companiei, apoi reflectă-le în limbajul și stilul folosit.
  3. Personalizează CV-ul. Nu trimite CV-uri „copy-paste” la 10 angajatori diferiți, își vor da seama că au în față un șablon generic. În plus, renunță la Europass, e un format depășit.
  4. Folosește un model de CV profesionist sau modern de pe site-ul nostru. Formatul lor echilibrat și atractiv sugerează că ai o atitudine amabilă și eficientă.
Sfat profesionist

Optimizează CV-ul pentru ATS

Sistemele ATS filtrează CV-urile de secretară înainte să ajungă la recrutori. Ele iau ca reper textul anunțului și apoi caută în CV anumite cuvinte-cheie pentru a vedea dacă există un anumit grad de compatibilitate. Deși trebuie să incluzi cuvinte-cheie, totuși nu exagera și nu le copia direct, ci brodează pe marginea lor.

Iată câteva exemple de termeni dintr-un anunț găsit pe internet:

  • operare PC
  • preluarea și direcționarea apelurilor
  • copiere și tehnoredactare
  • personalitate dinamică
  • rezistență la stres

Alegerea formatului potrivit într-un CV de secretară

Secretarele care au mai multă experiență în administrație sau în domenii conexe vor opta pentru formatul invers cronologic. Așa, pot avea un istoric profesional vizibil în care își pot explica abilitățile relevante. În plus, este formatul pe care se așteaptă și recrutorii să îl vadă.

Un alt atu este și optimizarea pentru ATS, care analizează și structura CV-ului. Există într-adevăr și alte formate, însă în cazul unei secretare cu experiență nu sunt tocmai alegerea potrivită.

Include-ți datele de contact

Datele tale de contact își au locul în antetul CV-ului. Este o secțiune esențială, care trebuie să fie și atractivă, dar și corectă și concisă, pentru ca cititorul să te poată găsi imediat dacă s-a decis să te contacteze. 

Iată ce vei include aici:

  • Numele complet și funcția: prenumele și numele, urmate de denumirea postului dorit (secretară).
  • Adresă de e-mail profesională: o adresă de e-mail simplă, pe un domeniu care să nu ridice semne de întrebare, ca gmail.com sau live.com.
  • Număr de telefon: un număr unde te poate găsi angajatorul, ideal cel de mobil.
  • Adresă fizică: doar orașul și județul dacă nu aștepți un răspuns scris.

Nu sunt necesare alte date aici. Starea civilă, data nașterii, zodia (!) nu își au locul în antet.

Așa da
Așa nu
  • Ioana Medeea Mădălina Zaharov
  • Top Assistant Manager
  • +40.740.897.101
  • [email protected]

Folosește profilul profesional

Deși ocupă puțin spațiu, secțiunea „Despre mine” (profilul profesional) din CV-ul de secretară este cea care suscită maximul de atenție. În cele 2-3 fraze din capul paginii, vei da personalitate candidaturii tale și vei arăta că nu degeaba poți sta în „avangarda” companiei, gata să întâmpini și să impresionezi noi clienți.

Noi îți recomandăm să începi în forță cu cele mai importante realizări și atribute ale tale. Folosește cuvinte de acțiune percutante și vino cu date specifice. Renunță la subiecte și pronume și concentrează-te pe acțiunea/realizarea propriu-zisă. Nu uita să secretarele au un rol esențial în succesul companiei.  

Dacă vrei puțină inspirație din alte profesii, merită să vezi și cum arată un CV pentru personalul administrativ sau unul și mai specific pentru asistenți administrativi. Însă, până una alta, hai să vedem puțin cum ar arăta un profil profesional în funcție de nivelul de experiență.

Exemplu adaptabil de profil profesional/secțiune „Despre mine” în CV-urile de nivel senior

Secretară experimentată și motivată cu peste 8 ani de experiență în gestionarea operațiunilor administrative din marile corporații. Competențe de comunicare deosebite, combinate cu abilități de coordonare a mai multor activități simultan în mediul alert modern.

S-a copiat!

Prezintă-ți experiența de secretară: toate la timpul lor

Începe cu ultimul loc de muncă și termină cu primul, fără a depăși însă o perioadă de 10, maximum 15 ani. Discută doar despre experiența relevantă în domeniul tău și despre rezultatele oferite angajatorilor. Nu uita să folosești cuvinte de acțiune și să arăți prin ce te-ai putea diferenția de alți candidați – aici, numerele și statisticile îți pot fi de mare ajutor. 

Vei vorbi despre rezultatele obținute, nu doar despre îndatoririle din fișa postului. Iată care e diferența:

Îndatoriri:

  • Asigurarea unei administrări eficiente a documentației
  • Desfășurarea de discuții cu furnizorii
  • Organizarea evenimentelor în companie

Rezultate:

  • Eficientizarea operațiunilor administrative prin implementarea platformei Hightail și reducerea duratei de procesare a documentelor cu 30%, rezultând în economii de timp echivalente cu 10 ore pe săptămână pentru întreaga echipă
  • Negocieri cu furnizorii de birotică concretizate prin reduceri de 15% per ansamblu la costurile de aprovizionare
  • Organizarea a peste 20 de evenimente corporative pe an, de la sesiuni de teambuilding și până la ședințe cu întreaga conducere a grupului
Exemplu adaptabil de istoric profesional CV

Secretară la Tech Finder, București
Mai 2020 - Prezent

  • Crearea evidențelor în baza de date cu un nivel ridicat de precizie pentru peste 3.000 de clienți individuali
  • Elaborarea și implementarea unui program de instruire pentru noii angajați din departamentul administrativ, cu o creștere de 30% a productivității în primele 5 luni de la aplicare
  • Digitalizarea a peste 4.000 de pagini din evidențele companiei prin implementarea sistemului Adoptor
  • Asumarea rolului de prim punct de contact eficient cu clienții


Secretară la Radiano SA, București
Februarie 2016 - Aprilie 2020

  • Gestionarea eficientă a unui program încărcat, cu o medie de 150 de apeluri telefonice pe săptămână, în care am asigurat comunicarea și soluționarea promptă a problemelor apărute
  • Elaborarea și distribuirea materialelor la ședințele săptămânale ale consiliului, cu o reducere de 20% a timpului necesar pregătirilor
  • Gestionarea documentelor cu informații sensibile prin respectarea completă a normelor legale și interne


Recepționer la Stalrom, Bacău
Octombrie 2014 - Februarie 2016

  • Preluarea vizitatorilor și soluționarea tuturor întrebărilor adresate
  • Gestionarea plăților și înregistrarea tuturor tranzacțiilor
  • Redactarea și verificarea anunțurilor, cu transmiterea lor către presa locală
  • Oferirea de asistență administrativă optimă pentru angajaț
S-a copiat!

Cum se face un CV de secretară fără experiență

Dacă nu ai mai lucrat ca secretară până acum, nicio problemă. Va trebui să te concentrezi pe abilitățile transferabile și dobândite de la alte locuri de muncă sau prin educație/voluntariat. De exemplu, dacă ai mai lucrat ca reprezentant de servicii clienți, ai abilități bune de comunicare și coordonare, așa că ai fi un candidat nimerit și pe postul actual.

Dacă ai doar puțină experiență profesională, atunci balanța înclină și mai mult spre abilitățile menționate mai sus și spre educație. Vei folosi un format de CV hibrid, precum Roma, unde secțiunile de abilități și educație tronează în mijlocul paginii. În plus, încearcă să înlocuiești profilul profesional cu un obiectiv profesional, unde să arăți de ce te interesează jobul respectiv și cum ai putea contribui.

Precizează principalele abilități care te recomandă ca secretară

În secțiunea cu abilități a CV-ului de secretară, arăți cum poți echilibra abilitățile interpersonale, numite și soft skills, cu abilitățile tehnice prin care te achiți de sarcini. Acest mix de calități trebuie să reflecte în bună măsură textul anunțului, atât pentru a trece de sistemele de filtrare automată, cât și pentru a convinge recrutorul să te cheme la interviu. În plus, rezultatul final trebuie să fie o imagine coerentă și relevantă. 

În cazul tău, comunicarea orală și scrisă, cunoștințele de software și organizarea sunt mereu cerințe de bază. Iată și o listă mai lungă cu abilități tipice:

Exemplu adaptabil de secțiune abilități în CV
  • Flexibilitate și adaptabilitate
  • Servicii clienți
  • Atenție la detalii
  • Gândire critică
  • Soluționarea problemelor
S-a copiat!

Odată ce ai stabilit abilitățile necesare, încorporează-le în restul CV-ului și folosește exemple specifice:

  1. Soluționarea problemelor: arată cum ai eliminat obstacole și ai crescut eficiența prin diverse soluții (softuri, monitorizare, planificare).
  2. Flexibilitate: poți discuta despre cum te-ai adaptat la programul angajatorului sau la schimbările de personal.
  3. Atenție la detalii: discută despre analiza calității, despre scăpări observate la timp care s-ar fi putut transforma în probleme mai mari.

Întoarce-te la anunțul dat de angajator și mai citește-l o dată. Așa vei vedea clar care sunt cerințele, cum le poți reflecta în secțiunea de abilități și sub ce formă poți vorbi despre ele.

Detaliază-ți educația și certificările relevante ca secretară

Cu cât ai mai multă experiență, cu atât scade importanța secțiunii de educație. Este o afirmație cu atât mai valabilă în cazul CV-urilor de secretară, unde experiența practică primează. În plus, o diplomă de bacalaureat este în general suficientă, deși o pregătire specifică la o postliceală sau la o instituție privată ți-ar fi de mare ajutor. 

Exemplu de educație și certificări (se poate copia)

Diplomă de bacalaureat, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, Bacău
Septembrie 2010 - Iunie 2014 

S-a copiat!

Alege corect aspectul și designul CV-ului de secretară

Structura și designul CV-ului determină efectul documentului asupra cititorului chiar și înainte ca acesta să fi apucat să citească vreun cuvânt. De aceea, va trebui să vii cu un CV atractiv și compatibil cu brandul și imaginea companiei. Menține echilibrul dintre spațiile goale și blocurile de text pentru a nu obosi ochii cititorului, nu folosi mai mult de două fonturi și aplică designuri diferite în funcție de stilul angajatorului.

Toate condițiile de mai sus sunt îndeplinite dacă folosești un model de CV. Cu el, știi sigur că respecți toate regulile de redactare a CV-urilor care îi interesează pe recrutori. În plus, scapi și de bătăile de cap date de formatare și câștigi timp.

Exemplu de CV secretară în format textual simplu

Profil

Secretară experimentată și motivată cu peste 8 ani de experiență în gestionarea operațiunilor administrative din marile corporații. Competențe de comunicare deosebite, combinate cu abilități de coordonare a mai multor activități simultan în mediul alert modern.


Istoric profesional

Secretară la Tech Finder, București
Mai 2020 - Prezent

  • Crearea evidențelor în baza de date cu un nivel ridicat de precizie pentru peste 3.000 de clienți individuali
  • Elaborarea și implementarea unui program de instruire pentru noii angajați din departamentul administrativ, cu o creștere de 30% a productivității în primele 5 luni de la aplicare
  • Digitalizarea a peste 4.000 de pagini din evidențele companiei prin implementarea sistemului Adoptor
  • Asumarea rolului de prim punct de contact eficient cu clienții


Secretară la Radiano SA, București
Februarie 2016 - Aprilie 2020

  • Gestionarea eficientă a unui program încărcat, cu o medie de 150 de apeluri telefonice pe săptămână, în care am asigurat comunicarea și soluționarea promptă a problemelor apărute
  • Elaborarea și distribuirea materialelor la ședințele săptămânale ale consiliului, cu o reducere de 20% a timpului necesar pregătirilor
  • Gestionarea documentelor cu informații sensibile prin respectarea completă a normelor legale și interne


Recepționer la Stalrom, Bacău
Octombrie 2014 - Februarie 2016

  • Preluarea vizitatorilor și soluționarea tuturor întrebărilor adresate
  • Gestionarea plăților și înregistrarea tuturor tranzacțiilor
  • Redactarea și verificarea anunțurilor, cu transmiterea lor către presa locală
  • Oferirea de asistență administrativă optimă pentru angajaț


Abilități

  • Flexibilitate și adaptabilitate
  • Servicii clienți
  • Atenție la detalii
  • Gândire critică
  • Soluționarea problemelor


Educație

Diplomă de bacalaureat, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron”, Bacău
Septembrie 2010 - Iunie 2014 

S-a copiat!

Redactarea CV-urilor este și o artă, și o știință. Nu uita că CV-ul este modul în care faci o primă impresie de durată asupra angajatorului. Folosește creatorul nostru de CV-uri și mergi la interviu!

Construiește-ți CV-ul în 15 minute
Construiește-ți CV-ul în 15 minute
Folosește modele profesioniste de CV-uri testate în realitate, care aplică exact „regulile CV-urilor” cerute de angajatori.
Creează-mi CV-ul
4.3
Editează acest CV
Distribuie acest articol

Modele de CV atractive, gata de utilizare

Câștigă încrederea angajatorilor și recrutorilor cu unul dintre cele 25+ modele de CV-uri elegante, cu design profesionist. Descarcă-le în Word sau PDF.
4 din 5
bazat pe un număr de 7 evaluări pe Trustpilot
Utilizează acest modelStockholm resume template
Stockholm
Peste 9.400.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelNew York resume template
New York
Peste 4.300.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelViena resume template
Viena
Peste 2.400.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSydney resume template
Sydney
Peste 2.000.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelLondra resume template
Londra
Peste 4.200.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelDublin resume template
Dublin
Peste 4.400.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMoscova resume template
Moscova
Peste 780.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelAmsterdam resume template
Amsterdam
Peste 1.900.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMadrid resume template
Madrid
Peste 1.600.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSantiago resume template
Santiago
Peste 1.400.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelSingapore resume template
Singapore
Peste 770.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelOslo resume template
Oslo
Peste 630.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelCape Town resume template
Cape Town
Peste 64.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelParis resume template
Paris
Peste 600.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBerlin resume template
Berlin
Peste 1.600.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelGeneva resume template
Geneva
Peste 38.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelVancouver resume template
Vancouver
Peste 530.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelTokyo resume template
Tokyo
Peste 370.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelMilano resume template
Milano
Peste 970.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelLisabona resume template
Lisabona
Peste 260.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBarcelona resume template
Barcelona
Peste 510.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelCopenhaga resume template
Copenhaga
Peste 110.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelChicago resume template
Chicago
Peste 170.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRio resume template
Rio
Peste 220.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRoma resume template
Roma
Peste 220.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBoston resume template
Boston
Peste 130.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelRirekisho resume template
Rirekisho
Peste 77.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelShokumukeirekisho resume template
Shokumukeirekisho
Peste 7.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelAthens resume template
Athens
Peste 210.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelBrussels resume template
Brussels
Peste 100.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelPrague resume template
Prague
Peste 47.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelShanghai resume template
Shanghai
Peste 88.000 utilizatori au ales acest model
Utilizează acest modelToronto resume template
Toronto
Peste 2.300.000 utilizatori au ales acest model
Acest site utilizează cookie-uri pentru a optimiza experiența utilizatorilor și a genera date analitice și de marketing. Prin utilizarea site-ului nostru, ești de acord cu toate cookie-urile în conformitate cu Politica privind cookie-urile și Politica de confidențialitate.
Acceptă cookie-uri